Într-un mesaj publicat pe rețeaua Truth Social, președintele SUA Donald J. Trump, a amplificat tensiunile cu Iranul în contextul incidentelor din Strâmtoarea Ormuz. Liderul american condamnă atacurile iraniene asupra unor nave aliate și sfidează decizia regimului de a bloca rutele maritime, punctând faptul că blocada americana a izolat deja regiunea.
Trump nu s-a limitat doar la critici ci a lansat o amenințare directă cu distrugerea infrastructurii critice a Iranului dacă aceștia refuză termenii noului acord propus de Washington.
Mesajul marchează o ruptură de diplomația convențională, președintele declarând oficial sfârșitul epocii „Domnului Cumsecade” în raport cu ceea ce el numește „mașinăria de ucis” a Iranului.
Donald J. Trump @realDonaldTrump
Ieri, Iranul a decis să deschidă focul în Strâmtoarea Ormuz — o încălcare totală a Acordului nostru de Încetare a Focului! Multe dintre gloanțe au vizat o navă franceză și un cargou din Regatul Unit. N-a fost prea frumos, nu-i așa? Reprezentanții mei pleacă la Islamabad, Pakistan — vor ajunge acolo mâine seară pentru negocieri.
Iranul a anunțat recent că închide Strâmtoarea, ceea ce este bizar, deoarece BLOCADA noastră a închis-o deja. Ne ajută fără să-și dea seama, iar ei sunt cei care pierd prin închiderea pasajului: 500 de milioane de dolari pe zi! Statele Unite nu pierd nimic. De fapt, multe nave se îndreaptă chiar acum spre S.U.A., Texas, Louisiana și Alaska pentru a fi încărcate — complimente din partea IRGC (Gărzile Revoluționare), care vor mereu să pară „băieții duri”!
Oferim un ACORD foarte corect și rezonabil și sper să îl accepte, pentru că, dacă nu o fac, Statele Unite vor scoate din funcțiune fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran. S-A TERMINAT CU „DOMNUL CUMSECADE”! Vor cădea repede, vor cădea ușor și, dacă nu acceptă ACORDUL, va fi o onoare pentru mine să fac ceea ce trebuie făcut, ceea ce alți președinți ar fi trebuit să facă Iranului în ultimii 47 de ani.
E TIMPUL SĂ SE TERMINE CU MAȘINĂRIA DE UCIS A IRANULUI!
Președinte DONALD J. TRUMP



