Tragedie. O româncă de 17 ani a fost ucisă de tren în Austria

16 Oct 2015
Tragedie. O româncă de 17 ani a fost ucisă de tren în Austria
Acccident tragic în localitatea austriacă Lichendorf, la granița cu Slovenia. Un tânăr de 20 de ani a decis să o ducă acasă la mama ei pe o prietenă româncă de 17 ani.  

A ajuns la trecerea de cale ferată, a văzut că pe partea opusă staționa deja o mașină, iar lumina roșie era aprinsă, dar, fiindcă nu era barieră, a crezut că are timp suficient să treacă până vine trenul.

“Probabil că nu a auzit semnalele acustice ale trenului personal OBB 4197 care trecuse prin gara locală, aflată la doar 500 de metri. A urmat accidentul horror”, scrie Kronen Zeitung.

Mecanicul de locomotivă n-a putut frâna la timp, iar trenul a izbit violent partea dreaptă a mașinii. Ușa a zburat în aer, iar tânăra de 17 de ani a fost proiectată la zece metri de mașină, deși purta centura de siguranță. Trenul s-a oprit după 60 de metri.

“Fata a fost găsită decedată la zece metri de mașină. Șoferul a fost transportat în stare gravă la clinica din Wagna”, a declarat un polițist, pentru sursa citată. Tânărul de 20 de ani se va alege cu dosar penal pentru ucidere din culpă. (I.D)

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră