Toată lumea spune Soros în sus, Soros în jos. Dar cum funcționează de fapt rețeaua lui George Soros?

Numele lui George Soros este invocat constant în dezbaterile publice din întreaga lume, însă puțini înțeleg arhitectura reală din spatele fundațiilor sale. O analiză lucidă a acestui mecanism a fost publicata pe X de filosoful polonez Krzysztof Szczawinski  absolvent de matematică și filosofie, fost trader de derivate la Goldman Sachs și tată a patru copii. Fiind un pasionat de libertate, rațiune și de păstrarea civilizației occidentale, Szczawinski își folosește experiența din piețele financiare pentru a decoda ingineria instituțională a rețelei Open Society. Din această perspectiva, dincolo de retorică și conspirații, funcționarea rețelei Soros devine un model clar de eficiență malefica: un adevărat „sistem capilar” care conectează capitalul privat, fondurile publice și activismul de la firul ierbii

George Soros și Fundațiile pentru o Societate Deschisă – Sistemul Capilar

Majoritatea organizațiilor operează la nivel înalt – reuniunea de la Davos, seminarul și comitetul de la Bruxelles. Fundațiile pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundations) sunt diferite. Ele operează simultan la toate nivelurile – de la cel supranațional la cel local, de la centrul de analiză (think tank) la activistul din stradă, de la dosarele de la Curtea Supremă la alegerile pentru procurorul de district. Este cea mai completă infrastructură de finanțare politică construită vreodată de un individ privat. Urmărește banii – majoritatea sunt la vedere.

Soros și-a făcut averea speculând pe monedele naționale – cel mai faimos episod fiind prăbușirea lirei sterline în 1992. El a folosit profitul pentru a finanța instituții care militează împotriva suveranității naționale, facilitându-i astfel de operațiuni. Aceasta nu este o ironie, ci un model de afaceri. Un arbitraj.

1. Mecanismul este simplu și aproape elegant. Creezi o organizație cu un nume atractiv – un institut pentru societate deschisă, o fundație pentru presă democratică, un centru pentru reforma justiției. O finanțezi la început cu zece milioane de dolari din bani privați, suficient pentru a angaja personal, a redacta rapoarte și a-i stabili credibilitatea. Apoi, prin rețeaua de apropiați și oficiali aliniați ideologic - plasați în guverne și organisme supranaționale de-a lungul deceniilor de finanțare- , te asiguri că această organizație privată primește sute de milioane din fonduri publice: granturi UE, contracte USAID, subvenții guvernamentale. Banii privați creează platforma, iar sutele de milioane publice îi cumpără impactul și extinderea. Contribuabilul finanțează proiectul, iar proiectul servește agenda. Din nou, un arbitraj reușit.

2. Să ne imaginăm în fiecare țară o fundație principală care funcționează ca un birou corporativ plin de viață - un sediu central - populat cu oameni care cunosc cel mai bine agenda și înțeleg cum se conectează aceasta la programul global. Toată lumea vine acolo pentru instrucțiuni. Fiecare organizație mai mică din țară - ONG-ul pentru migrație, fondul pentru mass-media, comitetul pentru premii artistice - știe unde să meargă pentru orientare, finanțare și structurarea următoarei campanii. Arată ca un centru al societății civile. Oamenii din interior pot crede că fac un bine. Arhitectura rețelei se asigură însă că a face bine înseamnă a avansa agenda.

3. Rețeaua controlează întregul circuit. Think tank-ul redactează documentul de politică publică. Grupul de lobby derulează campania. Organizația juridică duce cauza în instanță. Trustul media o reflectă favorabil. Platforma de fact-checking delegitimează opoziția. Fiecare entitate poate părea independentă, însă arhitectura de finanțare le conectează pe toate. Rapoartele financiare anuale publice listează granturile și beneficiarii. Arhitectura nu este ascunsă; este pur și simplu prea stratificată pentru ca majoritatea oamenilor să o descifreze cu claritate.

4. Nivelul cultural este cel mai insidios. Rețeaua finanțează premii literare care ajung la autori ce promovează agenda. Finanțează festivaluri de film, premii de jurnalism, catedre universitare. Nimic din toate acestea nu necesită un control editorial explicit. Nu îi spui comitetului de premiere pe cine să selecteze; finanțezi comitetul. În timp, selecția va reflecta valorile finanțatorului.

5. În America, grupurile politice susținute de Soros au finanțat campaniile procurorilor progresiști și ale procurorilor de district. Banii sunt vizibili în registrele de finanțare a campaniilor, iar politicile rezultate sunt vizibile în orașele în care au fost aplicate.

6. În Europa, aceeași arhitectură apare în jurul temei migrației: organizații de sustinere, contestări juridice, ONG-uri, lobby politic și narațiuni media. Piesele se auto-consolidează reciproc. O singură sursă. Fiecare nivel. Banii contribuabililor amplificând banii privați în fiecare etapă.

7. Acesta este sistemul capilar: un proiect ideologic care se extinde de la instituțiile de elită până în viața de zi cu zi. Activistul, jurnalistul, avocatul, academicianul, oficialul și politicianul nu trebuie să se cunoască între ei sau să împărtășească conștient un plan maestru. Rețelele, instituțiile și finanțarea asigură coordonarea de la sine.