Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, a publicat pe platforma X un mesaj în care detaliază o nouă etapă a strategiei americane de presiune maximă asupra Iranului, combinând blocada strâmtorii Ormuz cu măsuri militare indirecte în domeniul maritim si cu o extindere a sancțiunilor economice.
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent afirmă că Marina SUA va continua blocada porturilor iraniene, în coordonare cu indicațiile președintelui Donald Trump. Potrivit acestuia, efectele acestor măsuri vor fi resimțite rapid asupra infrastructurii energetice a Iranului, în special asupra capacităților de stocare de pe insula Kharg, un nod esențial al exporturilor de petrol iranian. Oficialul american susține că, în aceste condiții, producția petrolieră iraniană ar putea fi sever afectată, prin oprirea forțată a unor exploatări considerate vulnerabile.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că Statele Unite vor continua să „aplice presiune maximă” pentru a „deteriora sistematic” capacitatea Iranului de a genera, transfera și repatria fonduri.
„Orice persoană sau navă care facilitează aceste fluxuri — prin comerț și finanțare clandestină — riscă să fie expusă sancțiunilor americane”, a scris el în postarea pe rețelele sociale.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent
@SecScottBessentAșa cum a subliniat @POTUS, Marina Statelor Unite va continua blocada porturilor iraniene. În câteva zile, capacitatea de stocare de pe insula Kharg va fi plină, iar fragilele sonde petroliere iraniene vor fi oprite. Restrângerea comerțului maritim al Iranului vizează direct principalele surse de venit ale regimului.
@USTreasury va continua să aplice presiune maximă prin „furie economică”, pentru a degrada sistematic capacitatea Teheranului de a genera, transfera și repatria fonduri.
Orice persoană sau navă care facilitează aceste fluxuri — prin comerț și finanțare clandestină — riscă să fie expusă sancțiunilor americane.
Continuăm să înghețăm fondurile furate de conducerea coruptă, în numele poporului iranian.
As @POTUS has made clear, the United States Navy will continue the blockade of Iranian ports. In a matter of days, Kharg Island storage will be full and the fragile Iranian oil wells will be shut in. Constraining Iran’s maritime trade directly targets the regime’s primary…
— Treasury Secretary Scott Bessent (@SecScottBessent) April 21, 2026



