Istoria ne-a învățat că orice tentativă de preluare a puterii începe cu controlul informației. Dacă în secolul trecut puciurile se bazau pe ocuparea fizică a posturilor de radio și televiziune, astăzi bătălia pentru supremație politică se dă în straturile invizibile ale algoritmilor și în codurile platformelor de social media. Un articol publicat in Unherd analizează ruptura profundă dintre Uniunea Europeană — care încearcă să-și protejeze vechiul establishment prin reglementări stricte precum Digital Services Act (DSA; și noua administrație americană, pentru care libertatea digitală este motorul ascensiunii mișcării MAGA. Wolfgang Münchau argumentează că efortul Bruxelles-ului de a acționa ca un „comisar al adevărului” nu este doar o eroare strategică, ci un act de rebeliune sortit eșecului, în condițiile în care Europa a devenit tragic de dependentă de tehnologia și protecția unui partener cu care nu mai împărtășește aceleași valori fundamentale.
Controlul mass-media: De la juntele militare la algoritmi
În secolul XX, era un obicei ca juntele militare din America Latină să înceapă un puci prin preluarea controlului asupra companiei naționale de audiovizual. Acest lucru se întâmpla adesea în timpul nopții sau la primele ore ale dimineții. Pe 11 septembrie 1973, Augusto Pinochet și trupele sale au preluat posturile de radio și TV din Chile până la ora 8 dimineața. Pe 24 martie 1976, liderul juntei militare argentiniene a capturat-o pe Isabel Perón la ora 1 dimineața. Până la ora 3:10, toate posturile de televiziune și radio au început să difuzeze marșuri militare.
Actorii s-au schimbat de atunci, la fel și metodele lor. Ceea ce a rămas neschimbat este ideea că puterea politică rezidă în controlul presei. Acesta este motivul pentru care SUA și UE au fost angajate într-o dispută aprigă privind reglementarea rețelelor sociale și moderarea conținutului, de când JD Vance i-a criticat pe europeni la Conferința de Securitate de la München de anul trecut pentru suprimarea libertății de exprimare.
Ofensiva legislativă a Bruxelles-ului împotriva giganților tech
Săptămâna trecută, UE a transmis TikTok că trebuie să devină mai puțin adictiv pentru utilizatorii săi, altfel va risca amenzi uriașe. În decembrie, UE a impus o amendă de 120 de milioane de euro platformei X pentru eșecul în a-și modera conținutul, așa cum cere Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) al UE. Platformele online foarte mari (VLOP-uri), precum X, Facebook sau TikTok, sunt obligate să angajeze verificatori de date (fact checkers) și să posteze note ale comunității pentru a evidenția știrile false. În Franța, eșecul de a face acest lucru este considerat infracțiune. Un procuror francez l-a citat recent pe Elon Musk la o audiere la Paris. Pavel Durov, fondatorul rus al Telegram, a fost arestat la aterizarea în Franța în august 2024.
Declinul presei tradiționale și ascensiunea noii drepte
Europenii au evaluat complet greșit situația. Pentru administrația Trump, regulile europene de cenzură asupra rețelelor sociale americane reprezintă cea mai mare problemă singulară în relațiile transatlantice. Donald Trump și extrema dreaptă dură din Europa își datorează ascensiunea mediilor digitale. Capacitatea de a ocoli oligopolul presei tradiționale scrise și audiovizuale (legacy media) a fost critică pentru cele două victorii electorale ale lui Trump. Partidele vechiului establishment din UE duc o luptă disperată pentru a ține forțele digitale la distanță. Priviți doar ce s-a întâmplat cu venerabilul Washington Post. În 2017, când Trump a venit la putere pentru prima dată, ziarul și-a ales motto-ul „Democrația moare în întuneric”, un străt de disperare. Acum, a concediat 300 de jurnaliști. Declinul presei tradiționale și ascensiunea mișcării MAGA sunt legate între ele.
„Europenii au evaluat complet greșit ceea ce se întâmplă.”
În Europa continentală și în Regatul Unit, oligopolul vechii prese este mai robust decât în SUA, dar este mult mai slab decât obișnuia să fie și slăbește cu fiecare an. În linii mari, establishment-ul politic încă controlează presa tradițională. Totuși, presa tradițională pierde controlul asupra narativei.
DSA și „Comisarii Adevărului” pe internet
Acesta este contextul în care ar trebui înțeles DSA. Acesta forțează marile companii de social media să emită ghiduri ale comunității conforme cu DSA, cu care utilizatorii trebuie să fie de acord. Face acest lucru cu ajutorul așa-numiților „semnalatori de încredere” (trusted flaggers), care sunt adesea ONG-uri și sunt nominalizați de guvernele naționale. O astfel de organizație este HateAid, un grup german care a fost supus recent sancțiunilor americane. Semnalatori de încredere acționează ca niște comisari ai adevărului pe internet, identificând ceea ce ei percep a fi încălcări ale regulilor. Ei alertează direct platforma, iar Comisia Europeană monitorizează dacă firma reacționează la avertismente și poate impune penalități, așa cum a făcut împotriva X.
Contraatacul Washingtonului: Finanțare și strategie națională
Washingtonul se pregătește acum să răspundă. FT a raportat săptămâna trecută că un oficial de rang înalt al departamentului de stat, Sarah Rogers, s-a întâlnit cu grupuri de reflecție (think tanks) de dreapta din Europa pentru a discuta despre finanțarea răspândirii „evangheliei MAGA” sau, așa cum s-a exprimat ea, a valorilor americane. În esență, această dispută SUA-UE este despre difuzarea temelor politice MAGA în Europa. Think tank-urile și organizațiile societății civile joacă un rol important în discursul public. În Europa, acestea sunt în mare parte de stânga.
Această poveste se potrivește cu scurgerea de informații de la sfârșitul anului trecut a unui proiect al Strategiei de Securitate Națională a administrației. Versiunea finală, oficială, era deja ostilă față de europeni. Vorbea despre ștergerea civilizațională și critica organismele transnaționale — însemnând UE — care „transformă continentul și creează conflicte, cenzura liberei exprimări și suprimarea opoziției politice”. Totuși, varianta anterioară a mers mai departe, conținând un pasaj în care SUA se angajau să desprindă țări din calitatea de membru UE. Deși acest lucru nu a fost inclus în versiunea finală, comentariile lui Rogers sugerează că aceasta este, într-adevăr, politica aplicată.
Armele economice și riscul de izolare al Europei
Americanii au și alte instrumente la dispoziție. Trump ar putea impune instrumentul său preferat: tarifele vamale. El ar putea face acest lucru chiar dacă Curtea Supremă ar decide împotriva legalității tarifelor sale din „Ziua Eliberării”. Tarifele de retorsiune împotriva țărilor care discriminează companiile americane cad într-o categorie diferită.
Companiile înseși ar putea riposta. Legislația UE se aplică doar companiilor și filialelor acestora cu reședință fizică în UE. X sau Meta și-ar putea închide birourile europene, renunțând la o parte din venituri în acest proces. Acesta ar putea fi un preț care merită plătit pentru a proteja un model de afaceri care, altfel, este lucrativ. UE nu are furnizori alternativi.
Alegătorii europeni s-ar putea, de asemenea, răzvrăti împotriva blocului. Prin legislația sa privind protecția datelor, reglementarea AI și crypto, Regulamentul privind serviciile digitale și Regulamentul privind piețele digitale, UE a construit un fel de zid luddit împotriva tehnologiilor secolului XXI, majoritatea provenind din SUA. Ideea Europei ca muzeu sau destinție turistică poate fi fermecătoare; totuși, nu este un model economic sustenabil. Cu cât Comisia se decuplează mai mult de tehnologiile și serviciile moderne, cu atât strategia sa devine mai nesustenabilă.
Paradoxul libertății de exprimare și „omul de paie”
Această bătălie politică este despre stabilirea agendei și control. Nu este cu adevărat despre libertatea de exprimare — aceasta este o dezbatere de tip „om de paie”. Este adevărat că europenii restricționează răspândirea conținutului de dreapta și transformă oamenii în criminali pentru postarea unui tweet. Dar nici America lui Trump nu este tocmai un bastion al liberei exprimări. Anul trecut, Rümeysa Öztürk, o doctorandă turcă la Universitatea Tufts, a fost arestată și propusă pentru deportare pentru că a scris un articol în care își critica universitatea pentru modul în care a gestionat protestele pro-palestiniene. Ea a fost ținută într-un centru de detenție până când un judecător a ordonat eliberarea ei imediată. Marco Rubio a declarat la acea vreme: „Ți-am dat viză să vii să studiezi și să obții o diplomă, nu să devii o activistă socială care distruge campusurile universitare”. SUA nu sunt în poziția de a preda europenilor lecții despre libertatea de exprimare.
Philip Graham, fostul proprietar al The Washington Post, a numit odată jurnalismul „prima schiță brută a istoriei”. După cum istoricii știu prea bine, schițele istorice sunt adesea complet rescrise în timp. Ceea ce pare adevărat astăzi este adesea dezvăluit ca fiind fals mâine. Ideea că putem pune pe cineva la conducerea „adevărului” este absurdă. Totuși, nu este mai puțin absurdă decât încercarea de a restricționa studenții străini din SUA să scrie articole în ziarele studențești.
Deznodământul: O dependență tragică
Motivul pentru care UE va pierde această bătălie este simplu și nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare. Va pierde pentru că SUA este partenerul senior în relația bilaterală. Este tragedia Europei faptul că s-a făcut dependentă pentru apărarea și tehnologia sa de cineva cu care nu mai împărtășește valorile de bază.
DSA este o rebeliune, dar se încadrează în categoria puciurilor eșuate. Amintește de încercarea armatei spaniole de a ocupa parlamentul spaniol în 1981. Puciul a eșuat pentru că junta nu controla narativa. S-a încheiat după doar 18 ore, când Regele Juan Carlos I a apărut la televiziunea națională pentru a-i denunța pe puciști și le-a ordonat să plece acasă.
Patruzeci și patru de ani mai târziu, europenii nu mai dețin o astfel de putere și nu o vor mai primi înapoi.
