SUA: Epidemia de „diaree explozivă” provoacă doi morți - contaminările sunt legate de consumul de salată produsă în Mexic

05 Aug 2026
SUA: Epidemia de „diaree explozivă” provoacă doi morți - contaminările sunt legate de consumul de salată produsă în Mexic

O epidemie severă de ciclosporoză, o boală digestivă cauzată de un parazit microscopic din alimente și apă contaminate, a afectat peste 6.700 de persoane în Statele Unite și a provocat deja două decese în statul Michigan. Autoritățile sanitare americane au identificat drept sursă probabilă a infectărilor un lot de salată iceberg importat din Mexic și distribuit în lanțurile de restaurante, lansând avertismente ferme și măsuri urgente de retragere de pe piață a produselor suspecte, scrie Le Figaro

În statul Michigan, două persoane au decedat în urma infectării cu ciclosporoză, o boală de origine alimentară care provoacă diaree explozivă, a anunțat Departamentul local de Sănătate și Servicii Sociale. Conform Centrelor americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), 6.707 cazuri au fost confirmate în Statele Unite între 1 mai 2026 și 27 iulie. Dintre acestea, 423 au necesitat spitalizare. La sfârșitul lunii iulie, 45 de state americane raportaseră cazuri.

Această boală intestinală, cauzată de un parazit microscopic numit Cyclospora, se contactează după ingerarea de alimente sau apă contaminate. Când apar simptome - ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, este vorba despre diaree „cu scaune frecvente și uneori explozive”, însoțită de vărsături sau crampe, după cum indică agenția de sănătate publică.

Persoane cu „probleme de sănătate preexistente”

Potrivit CDC, această boală nu este, în general, mortală și este mai puțin frecventă decât alte afecțiuni de origine alimentară, cum ar fi salmoneloza sau infecția cu E. coli. În cazul celor două persoane decedate, autoritățile sanitare din Michigan au precizat că acestea prezentau „probleme de sănătate preexistente importante, care ar fi putut fi agravate de ciclosporoză și deshidratare”.

În timp ce epidemia face ravagii în aproape toată țara, o salată iceberg marca Taylor Farms, importată din Mexic și servită în restaurantele Taco Bell din nouă state, a fost identificată ca fiind sursa probabilă a mai multor focare epidemiologice. Pe 17 iulie, producătorul a inițiat o acțiune de retragere de pe piață a tuturor salatelor proveniți din centrul Mexicului. Cu toate acestea, nu toate cazurile înregistrate pare să aibă legătură cu această salată.

Față de această situație îngrijorătoare, CDC recomandă „spălarea tuturor produselor proaspete sub jet de apă înainte de a fi consumate, tăiate sau gătite”. Aceștia precizează că „gătirea permite eliminarea parazitului”. Departamentul de Sănătate din Michigan a transmis recomandări restaurantelor și a declarat într-un comunicat: „Nu consumați salata iceberg Taylor Farms retrasă de pe piață, provenită din Mexic. Dacă ați cumpărat salată ce face obiectul retragerii, aruncați-o sau returnați-o.”

Alte stiri din Externe

Ultima oră