Stare de alertă! Un milion de refugiaţi ar putea ajunge în Italia

13 Apr 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Stare de alertă! Un milion de refugiaţi ar putea ajunge în Italia

Experţii apreciază că într-un viitor apropiat cam un milion de persoane ar putea pleca din Libia pentru a ajunge in Italia,scrie agerpres.ro.

Anul trecut, majoritatea migranților care aveau ca destinație Europa au folosit ruta Balcanilor, care leagă Turcia de Germania, însă, după ce au fost închise granițe, ruta maritimă Libia-Italia ar putea deveni din nou calea preferată de migranți pentru a ajunge în Europa.

“În Libia, există un milion de potențiali migranți', a declarat generalul Paolo Serra, un consilier militar al emisarului ONU pentru Libia, Martin Kobler, într-o comisie a parlamentului italian.

Adresându-se Parlamentului European de la Strasbourg, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a recunoscut existența unei astfel de probleme.

“Am în vedere aici ruta mediteraneană. Numărul potențialilor migranți din Libia este alarmant. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim pregătiți să ajutăm și să dăm dovadă de solidaritate cu Malta și Italia, dacă acestea vor cere sprijin”, a spus el.

Paolo Serra a afirmat că acordarea de ajutor Libiei lovite de conflict pentru a-și reface economia ar reduce riscul unui exod în masă din țară. Generalul italian a afirmat că producția de petrol în statul nord-african a scăzut de la 1,8 milioane la 300.000 de barili pe zi.

“Altădată, oamenii veniți din alte țări africane s-ar fi oprit în Libia, unde ar fi găsit de lucru (...). Acum există o criză umanitară gravă și este dificil de controlat mișcările din Africa Subsahariană”, a mai spus Paolo Serra.

Alte stiri din Externe

Ultima oră