Serviciul secret german ar fi ajutat la prinderea lui Ossama bin Laden

18 Mai 2015
Serviciul secret german ar fi ajutat la prinderea lui Ossama bin Laden
Serviciul secret german, BND, aflat în centrul unui scandal serios în Germania, după dezvăluirile presei, potrivit cărora BND ar fi ajutat serviciile de spionaj americane NSA în operațiunile lor de spionaj global, ar fi ajutat, de fapt, și la prinderea teroristului numărul unu al planetei, Ossama bin Laden. În context, unii comentatori acuză serviciul secret german că, în timpul cooperării cu NSA, ar fi spionat din centrul de la Bad Aibling cetăţeni şi companii germane.

Cotidianul popular de mare tiraj Bild, care citează surse din serviciile secrete americane, scrie că serviciul federal de informaţii externe, BND, ar fi ajutat la căutarea şi găsirea lui Ossama bin Laden, prin oferirea unor "informaţii fundamentale". Conform ziarului, BND a aflat de la un agent al serviciilor secrete pakistaneze, care lucra simultan şi pentru germani, faptul că Ossama bin Laden se ascunde în Pakistan. Informaţia livrată de BND a întărit presupunerile deja existente ale CIA în acest sens.

Cazul aruncă noi umbre de îndoială asupra Guvernului pakistanez, dar şi asupra servciiilor secrete germane.

Autorităţile competente din Pakistan au fost la rândul lor informate în legătură cu ascunzătoarea liderului Al-Qaida, scrie Bild. Această informaţie contrazice, însă, versiunea oficială, conform căreia autorităţile pakistaneze nu ar fi ştiut că şeful reţelei teroriste trăieşte, împreună cu familia sa, la Abbottabad, în nordul ţării, într-o casă aflată nu departe de o academie militară. Oficialii de la Islamabad au susţinut, de asemenea, că nu au fost informaţi nici în legătură cu operaţiunea trupelor speciale americane, care, în data de 2 mai 2011, au intrat în casa în care se afla Ossama bin Laden şi l-au omorât.

Cotidianul Bild scrie de asemenea că BND a ajutat serviciile secrete americane şi în lunile de dinaintea acţiunii militare. Pentru a se asigura că operaţiunea rămâne strict secretă, centrul BND din Bad Aibling a monitorizat neîncetat apelurile telefonice şi mailurile în nordul Pakistanului.

Ziariştii germani scriu de asemenea că nu agentul dublu germano-pakistanez, ci un curier al lui bin Laden ar fi indicat, în august 2010, locul exact în care se ascundea liderul terorist. Această variantă corespunde de altfel cu versiunea oficială. Bărbatul, cunoscut sub numele de acoperire Al-Kuwaiti, a fost monitorizat încă din 2007 de serviciile secrete americane, în speranţa că le va oferi indicii decisive în capturarea lui bin Laden. Abia după ce s-au asigurat că este într-adevăr vorba despre liderul Al-Qaida, americanii au pus la punct acţiunea trupelor speciale.

Acum câteva zile, cunoscutul jurnalist american Seymour Hersh a publicat un articol extrem de interesant despre moartea lui Ossama bin Laden în London Review of Books, scrie Deutsche Welle. Acesta a scris că armata şi serviciile secrete pakistaneze ar fi jucat un rol mult mai important în pregătirea şi desfăşurarea asaltului asupra lui bin Laden, decât se ştia anterior.

Hersh îşi susţine ideile pe informaţii primite de la un fost agent secret american, al cărui nume nu este precizat. Elementul de noutate în prezentarea ziaristului îl constituie presupunerea conform căreia liderul Al-Qaida ar fi fost de ani de zile prizonierul ISI, serviciul secret pakistanez. Autorul povesteşte şi că bin Laden ar fi fost foarte bolnav şi că n-ar fi opus rezistenţă. Hersh scrie că Statele Unite ar fi oferit o recompensă de 25 de milioane de euro unui agent al serviciilor pakistaneze de informaţii, care a divulgat locul în care se află teroristul.

Casa Albă a respins vehement varianta prezentată de jurnalist, despre care a spus că este plină de "inexactităţi şi crase neadevăruri". "Fostul director adjunct al CIA, Mike Morell spune că fiecare propoziţie din relatare este greşită", a transmis purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră