Să râdem cu președintele Comisiei Europene! (VIDEO)

28 Mai 2015
Să râdem cu președintele Comisiei Europene! (VIDEO)
Jean-Claude Junker este protagonistul unui videoclip amuzant, realizat și difuzat de postul de televiziune Canal+ din Franța. În imagini, președintele Comisiei Europene are un comportament cel puțin bizar cu lideri de state invitați la summit-ul de la Riga.

”Nu intelegem atitudinea lui Jean-Claude Junker”, comentează prezentatorul Canal+, care descrie, într-un mod spumos și ironic, imaginile prezentate. Junker s-a aflat în ”comitetul de primire”, alături de premierul Letoniei, Laimdota Straujuma, și de Donald Tusk, președintele Consiliului European.

Protocolul reuniunilor internaționale prespune întâmpinarea oaspeților străini, rând pe rând. Printre primii ajunge Francois Hollande, care abia reușește să scape din strânsoarea îmbrățișării lui Junker. Apoi primește căteva palme pe piept, probabil tot în semn de apreciere. ”Prea familial”, comenteaza prezentatorul postului de televiziune.

Următorului oaspete, Junker îi aranjează cravata și acum începe distracția: rând pe rând cravata fiecărui oaspete devine obiect de glumă. Cu altul îşi compară cravata. Pe un comisar european îl trage de cravată. Iar grecului Tsipras, care apare fără cravată, îi pune cravata sa şi îi dă două palme pe spate. O palmă i-a dat și ministrului de Externe al Luxemburgului. In imagini se vede cum capul oficialului luxemburghez se mută brusc, din cauza palmei. 

La un moment dat, devine serios cu un invitat, da mâna și în lasă să plece fără să-i facă nimic și apoi vine și explicația, de ce a fost atât de ”cuminte”. Imediat după, se întoarce spre Tusk și îl întreabă: ”Cine e?”. Colegul său îi răspunde că nu știe. Apoi soseşte premierul Ungariei, Viktor Orban. ”Vine dictatorul”, lucru pe care îl repetă cu voce tare și în fața lui Orban: ”Dictatorule!”. Ii dă și acestuia o palmă.
Jean-Claude Juncker en mode WTF - Le Petit Journal du 25/05


Alte stiri din Externe

Ultima oră