Rusia declară stare de urgență după ce 20.000 de tone de motorină s-au scurs într-un râu

04 Iun 2020 | scris de A.A.
Rusia declară stare de urgență după ce 20.000 de tone de motorină s-au scurs într-un râu

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat stare de urgenţă după ce 20.000 de tone de petrol au ajuns într-un râu în zona Cercului Arctic, relatează BBC.

Deversarea a avut loc după ce un rezervor de carburant de la o centrală din apropiere de Norilsk a colapsat vineri.

Putin s-a arătat nemulţumit după ce a aflat că oficialii ştiu despre incident doar de două zile.

Centrala este deţinută de o subsidiară a Norilsk Nickel, principalul producător mondial de nichel şi paladiu.

Miercuri, într-o conferinţă televizată, Putin l-a criticat pe şeful companiei referitor la promptitudinea cu care a răspuns.

„De ce agenţiile guvernamentale au aflat de asta la două zile după ce s-a întâmplat? Vom afla despre situaţiile de urgenţă de pe reţelele de socializare?”, i s-a adresat el lui Sergei Lipin, şeful subsidiarei.

Guvernatorul regiunii, Alexander Uss, i-a spus înainte preşedintelui că a aflat despre deversare duminică, după ce au apărut „informaţii alarmante în social media”.

Putin a ordonat o anchetă privind accidentul, iar un manager al centralei a fost reţinut.

Reprezentanţii Norilsk Nickel au transmis într-un comunicat că incidentul a fost raportat „rapid şi corespunzător”.

Accidentul a avut loc după ce pilonii care susţin rezervorul au început să se scufunde. Întreaga zonă este construită pe permafrost, care a început să se topească având în vedere modificarea climei.

Petrolul s-a scurs pe 12 kilometri, colorând în roşu unele porţiuni ale râului Ambarnaya.

În această stare de urgenţă vor fi trimise forţe suplimentare pentru a contribui la operaţiunea de curăţare.

Acesta este considerat al doilea cel mai important accident din istoria modernă a Rusiei, din punct de vedere al volumului deversat, potrivit unui expert de la World Wildlife Fund. A fost contaminată o suprafaţă de 350 de kilometri pătraţi.

Nu este prima dată când Norilsk Nickel a fost implicată în deversări de petrol. În 2016, a recunoscut că un accident la una dintre uzinele sale a făcut ca un râu din apropiere să devină roşu.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră