România, în fața instanței din Bruxelles: Pfizer cere despăgubiri de 615 milioane de euro pentru vaccinurile neplătite

27 Mar 2026
România, în fața instanței din Bruxelles: Pfizer cere despăgubiri de 615 milioane de euro pentru vaccinurile neplătite

România se pregătește pentru o confruntare juridică cu gigantul farmaceutic Pfizer, într-un proces care poate costa statul român aproximativ 615 milioane de euro. Alături de Polonia și Ungaria, Bucureștiul este acuzat că a încălcat contractele semnate în plină pandemie pentru achiziția de vaccinuri COVID, după ce a refuzat să mai primească și să plătească zeci de milioane de doze devenite inutile. Cazul, judecat la Bruxelles, riscă să redeschidă una dintre cele mai controversate afaceri ale Uniunii Europene din perioada pandemiei: contractele opace pentru vaccinuri negociate sub umbrela Comisiei Europene, confom Euractiv

Avocații Poloniei, Ungariei și României urmează să compară în următoarele săptămâni în fața unui tribunal din Bruxelles pentru a soluționa un litigiu vechi privind comenzi de vaccinuri COVID în valoare de miliarde de euro, încheiate în cadrul celui mai mare acord de achiziție comună al Uniunii Europene.

Potrivit avocaților implicați și calendarului instanței, o decizie în procesul intentat de compania americană Pfizer și partenerul său BioNTech împotriva Poloniei și României, precum și o audiere în dosarul împotriva Ungariei, urmează să aibă loc în următoarele trei săptămâni.

Procesele aflate pe rolul Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles fac parte dintr-o ofensivă juridică mai amplă lansată în 2023 de Pfizer și BioNTech, care acuză cele trei state că nu și-au respectat angajamentele de achiziție asumate în vârful pandemiei.

Judecătorii belgieni sunt așteptați să pronunțe o hotărâre în cazul Poloniei și României „până la sfârșitul lunii martie”, potrivit avocaților implicați și unui purtător de cuvânt al instanței din Bruxelles. Verdictul va stabili dacă statele membre ale UE rămân obligate din punct de vedere juridic să plătească pentru dozele de care nu mai au nevoie.

În cazul Ungariei, confruntarea cu echipa juridică a Pfizer este programată pentru 16 aprilie, a adăugat purtătorul de cuvânt, însă nu este clar când va veni și hotărârea finală.

Aceste dosare evidențiază o confruntare juridică neobișnuită între marile companii farmaceutice și state membre ale UE. În joc nu sunt doar miliarde de euro aferente unor doze neachitate, ci și credibilitatea procedurii comune de achiziție negociate, în parte, chiar de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În 2021, Comisia Europeană a negociat un acord amplu cu Pfizer și partenerul său BioNTech, după care statele membre au decis individual dacă participă, plasând comenzi concrete.

Criticii susțin că acordul a fost lipsit de transparență și a impus obligații juridice ferme, obligând statele membre să plătească pentru doze chiar și după ce nevoile generate de pandemie au scăzut, ceea ce a dus la aruncarea a milioane de vaccinuri anti-coronavirus nedorite.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că, în momentul încheierii acordului, în mai 2021, „nu se întrevedea sfârșitul pandemiei”.

Acesta a mai spus că „fiecare stat membru era liber să decidă dacă încheie un contract (...) sau dacă renunță”, și că a avut timp să analizeze termenii și volumele.

Comisia a refuzat să comenteze procesele aflate în desfășurare, în care nu este parte.

Peste 2 miliarde de euro în facturi neplătite pentru vaccinuri

Ungaria a comandat aproximativ 2 milioane de doze de vaccin în 2021, la un preț de circa 19,5 euro pe doză, urmate de comenzi suplimentare în 2022, însă ulterior a cerut amânarea livrărilor din cauza impactului economic și social al invaziei ruse în Ucraina și a refuzat să plătească, potrivit documentelor depuse la dosar.

Pfizer solicită aproximativ 60 de milioane de euro, plus dobânzi, susținând că respectivul contract rămâne obligatoriu din punct de vedere juridic, arată documentele.

În mod similar, Polonia a refuzat livrările în aprilie 2022, invocând stocurile excedentare și scăderea cererii. Cu toate acestea, Pfizer cere aproape 1,4 miliarde de euro, plus dobânzi, pentru 60 de milioane de doze nelivrate. Varșovia a invocat, de asemenea, forța majoră în legătură cu războiul din Ucraina.

Potrivit publicației locale Rynek Zdrowia, fuseseră alocate fonduri pentru a acoperi o eventuală despăgubire până în 2023. Totuși, întrucât acești bani au fost ulterior eliminați și redirecționați către îngrijirea pacienților, oficialii polonezi se tem că ar putea pierde procesul și ar fi obligați să plătească o sumă și mai mare către Pfizer, în timp ce se confruntă deja cu un deficit bugetar în creștere.

În ceea ce privește România, procesul are la bază decizia statului român de a opri livrarea și plata pentru aproximativ 28 de milioane de doze excedentare de vaccin, în valoare de circa 615 milioane de euro, au declarat avocații țării, fără a preciza motivele concrete.

Acordurile negociate de Comisia Europeană „trebuie analizate prin prisma dreptului contractual aplicabil și a dreptului Uniunii Europene”, au declarat pentru Euractiv Alexandru Stănescu și Irina Vasile, parteneri în cadrul Lexters, care reprezintă România.

Aceștia au adăugat că astfel de cazuri reflectă „campania mai amplă a Pfizer de a presa statele UE să respecte livrările prevăzute în contractele pentru vaccinurile COVID, chiar dacă situația sau nevoile obiective de sănătate publică s-au schimbat drastic”.

„Pfizer încearcă să oblige aceste state membre să își respecte angajamentele privind comenzile de vaccinuri COVID plasate de guverne (...) în cadrul unor acorduri în care compania și-a asumat angajamente fără precedent în ceea ce privește volumele garantate, producția în Europa și multe alte aspecte”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Acesta a mai susținut că firma a demonstrat „o flexibilitate extraordinară și un angajament continuu” pentru a ține cont de situațiile cu care se confruntă statele membre.

Reprezentanții guvernelor din Ungaria, România și Polonia nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Alte stiri din Externe

Ultima oră