Jucătorul paraguayan Adolfo Daniel Vallejo a fost sancționat de organizatorii turneului Roland Garros cu o amendă de 65.000 de dolari, echivalentul a aproximativ jumătate din premiul încasat pentru participarea sa la competiție. Decizia vine după ce tenismenul a afirmat, în urma înfrângerii suferite în fața francezului Moïse Kouamé, că un meci de asemenea intensitate „ar trebui arbitrat de un bărbat”, declarații considerate inacceptabile de Federația Franceză de Tenis și de conducerea turneului, scrie RTL
Înfrânt de Moïse Kouamé după un meci-maraton în turul al doilea de la Roland Garros, jucătorul paraguayan considerase că un astfel de meci „ar trebui arbitrat de un bărbat”. Ulterior, el și-a cerut scuze pentru declarațiile sale.
Organizatorii turneului Roland Garros l-au sancționat pe paraguayanul Adolfo Daniel Vallejo cu o amendă de 65.000 de dolari (aproximativ 55.000 de euro) pentru comentarii sexiste la adresa arbitrei Ana Carvalho, a anunțat luni directoarea turneului, Amélie Mauresmo.
„A fost decisă o amendă de 65.000 de dolari, adică aproximativ jumătate din premiul său în bani”, a declarat aceasta în cadrul unei întâlniri cu presa. Premiul acordat unui jucător eliminat în turul al doilea al competiției este de 130.000 de euro.
Federația Franceză de Tenis a precizat ulterior pentru AFP că suma amenzii este exprimată în dolari, nu în euro.
„Este clar ceva inacceptabil pentru noi, pentru turneu și pentru Federație, dincolo chiar de cadrul competiției. Astfel de declarații nu își au locul aici”, a insistat Amélie Mauresmo.
Organizatorii anunțaseră încă de vineri că îl vor sancționa pe tenismenul în vârstă de 22 de ani „în mod semnificativ, printr-o amendă”, fără a oferi însă detalii suplimentare.
Și-a cerut ulterior scuze
După înfrângerea suferită în fața revelației Moïse Kouamé, pe terenul Suzanne-Lenglen, unde publicul a fost în mod clar de partea francezului de 17 ani, Vallejo a declarat, potrivit publicației Clay, că „un astfel de meci ar trebui arbitrat de un bărbat”.
„Este foarte dificil pentru o femeie să gestioneze așa ceva. (...) Publicul este foarte exigent și este nevoie de multă autoritate pentru a te opune mulțimii”, a argumentat el.
Ulterior, jucătorul și-a prezentat scuzele.
„Am respect pentru arbitri și pentru munca lor. După o bătălie de cinci ore eram foarte încins și extrem de emoționat. Îmi pare rău”, a scris Vallejo într-o postare publicată pe contul său de Instagram în noaptea de vineri spre sâmbătă.



