„Istoria nu se repetă, dar adesea rimează” este o maximă atribuită de obicei lui Mark Twain.
COVID-ul și inteligența artificială nu rimează în sensul tradițional. Dar dacă ascultăm cu atenție ritmul politic, asemănările devin greu de ignorat. Ambele au apărut ca amenințări potențial existențiale. Ambele au generat avertismente remarcabil de coordonate din partea politicienilor, a oficialilor guvernamentali, a experților și a liderilor din industrie. Și ambele au dus rapid la aceeași rețetă familiară: ne confruntăm cu o catastrofă, timpul se scurge, iar guvernul trebuie să acționeze, conform American Thinker.
Cel mai recent cor privind IA a început destul de brusc.
Pe 3 septembrie, senatorul Bernie Sanders și deputatul Greg Casar au anunțat Legea privind interzicerea superinteligenței artificiale, o legislație menită să interzică definitiv dezvoltarea superinteligenței artificiale și să suspende temporar dezvoltarea avansată a IA până când o autoritate federală de reglementare va stabili norme de siguranță.
Cinci zile mai târziu, Jacob Coxon, un cercetător în vârstă de 27 de ani care lucrase atât la OpenAI, cât și la Anthropic, și-a dat demisia de la Anthropic și a publicat prima sa postare pe X. A fost un debut pe cinste.
Coxon a avertizat că firmele din domeniul IA „își joacă viețile noastre la noroc” și se îndreaptă cu viteză spre o superinteligență capabilă de autoîmbunătățire. El a afirmat că cei care dezvoltă IA cred cu adevărat că aceasta ne-ar putea ucide pe toți până la sfârșitul deceniului. Postarea sa a devenit virală, acumulând peste 100 de milioane de vizualizări și transformând, practic peste noapte, un cercetător relativ necunoscut într-o voce internațională în domeniul siguranței IA.
Câteva zile mai târziu, unele dintre cele mai mari nume din domeniul inteligenței artificiale s-au alăturat corului. Directorul general al Anthropic, Dario Amodei, directorul general al OpenAI, Sam Altman, și Elon Musk au fost de acord că dezvoltarea ar trebui încetinită sau, în terminologia lui Amodei, că ar trebui să „reglăm ritmul frontierei”.
Gândiți-vă la asta pentru o clipă.
Unii dintre cei care conduc cursa cer acum guvernului să ajute la încetinirea acesteia.
Giganții din lumea afacerilor nu cer, de obicei, Washingtonului să-și reglementeze industriile. Când o fac, este rezonabil să ne întrebăm de ce.
Poate că acești directori se tem cu adevărat de ceea ce creează. Având în vedere capacitățile extraordinare ale IA, această posibilitate nu ar trebui ignorată.
Dar există și o altă posibilitate.
Reglementarea este costisitoare. Corporațiile gigantice își pot permite armate de avocați, responsabili cu conformitatea, lobbyiști, ingineri și cercetători în domeniul siguranței. Concurenții mai mici și startup-urile adesea nu își pot permite acest lucru. Ceea ce începe ca o barieră de protecție prin reglementare poate deveni, în cele din urmă, un șanț de apărare competitiv.
Investitorul Steve Eisman, renumit pentru că a anticipat prăbușirea pieței imobiliare din 2008, a prezentat recent exact acest argument, sugerând că firmele de IA care avertizează asupra unei catastrofe ar putea beneficia de reglementări care protejează firmele dominante de concurenți.
Acest lucru nu dovedește existența unui motiv, dar cu siguranță face ca întrebarea să merite pusă.
Iar cavaleria politică sosea cam în același timp.
Fostul președinte Barack Obama a îndemnat democrații să elaboreze un plan pentru a transforma IA într-o temă politică majoră. Hillary Clinton a solicitat o reglementare rapidă a IA și a invocat chiar ceva asemănător cu „Operațiunea Warp Speed”, programul administrației Trump care a accelerat dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19.
Să înceapă rimele.
Fosta vicepreședintă Kamala Harris a solicitat, la rândul ei, mai multe măsuri guvernamentale — propuneri, reglementări și legi — pentru a aborda pericolele reprezentate de IA necontrolată.
Dacă ar fi vorba de o coregrafie, sincronizarea ar fi impresionantă.
Se anunță un act legislativ important. Câteva zile mai târziu, un cercetător în domeniul IA, până atunci necunoscut, își dă demisia și avertizează că tehnologia ar putea distruge umanitatea. Prima sa postare pe rețelele sociale se răspândește fulgerător pe internet. Liderii companiilor care dezvoltă tehnologia solicită apoi public încetinirea ritmului de dezvoltare. Personalități politice proeminente se alătură corului celor care cer reglementare.
Coincidență?
Poate.
Sincronizarea nu dovedește coordonarea, iar suspiciunea nu este o dovadă. Dar este rezonabil să punem întrebări atunci când atâtea piese de domino din mediul politic, corporativ și media încep să cadă în aceeași direcție, aproape în același timp.
Ați observat deja asemănarea cu COVID-ul?
În câteva săptămâni, la începutul anului 2020, americanii au trecut de la a auzi despre o boală ciudată, asemănătoare gripei, cu originea în China, la carantine, închiderea afacerilor, școli închise, măști, distanțare socială, restricții de călătorie și interdicția pentru americani de a-și vizita rudele din spitale și azile.
Autoritățile sanitare au avertizat că va urma o catastrofă dacă nu se vor lua măsuri extraordinare.
Apoi au apărut vaccinurile, urmate de mandate și restricții suplimentare, justificate din nou în primul rând în numele siguranței publice.
COVID-ul a fost real. Oamenii s-au îmbolnăvit și au murit. La fel, riscurile legate de IA pot fi reale. Sistemele autonome puternice, capabile să spargă rețelele informatice sau să acționeze în afara controlului uman, merită o analiză serioasă.
Dar nu asta este ideea.
Asemănarea constă în ceea ce se întâmplă din punct de vedere politic atunci când un risc real devine o criză existențială.
Riscul generează frică. Frica generează urgență. Urgența produce cereri ca guvernul să „facă ceva”. Și, brusc, restricțiile sau puterile guvernamentale care ar fi părut de neimaginat cu câteva luni în urmă devin nu doar acceptabile, ci și presupuse a fi esențiale.
Benjamin Franklin a avertizat asupra pericolelor renunțării la libertate în schimbul siguranței.
A mai existat și o altă caracteristică a erei COVID demnă de reținut: situațiile de urgență creează câștigători și pierzători economici.
Întreprinderile mici au fost devastate de închideri, în timp ce unele mari corporații au prosperat. Magazinul de la colț s-a închis, în timp ce Amazon a înflorit.
Companiile farmaceutice au primit miliarde de dolari din contractele guvernamentale pentru vaccinuri și, ulterior, au generat venituri enorme din vânzarea acestora.
Asta nu dovedește că COVID-ul a fost creat pentru a îmbogăți companiile farmaceutice, la fel cum avertismentele privind IA nu dovedesc existența unui complot menit să protejeze companiile tehnologice dominante de astăzi. Dar aceste tipare sunt suspecte.
Înseamnă că răspunsurile guvernamentale la crize creează inevitabil stimulente economice puternice și beneficiari neintenționați — sau poate, uneori, destul de previzibili.
Ceea ce ne readuce la IA.
Dacă Washingtonul construiește o fortăreață reglementară elaborată în jurul inteligenței artificiale, cine va fi mai bine poziționat să trăiască în interiorul ei — giganții tehnologici de un trilion de dolari sau concurenții de mâine? Bernie Sanders și clasa conducătoare sau tu și cu mine?
IA a ieșit deja la iveală. Milioane de americani folosesc zilnic inteligența artificială pentru a-și organiza și gestiona viața, a-și planifica călătoriile, a scrie coduri informatice, a analiza date, a desfășura cercetări, a înființa afaceri și a îndeplini sarcini care ar fi fost de neimaginat cu doar câțiva ani în urmă.
Supra-reglementarea ar putea crea probleme la fel de grave ca și sub-reglementarea.
Iar momentul politic este greu de ignorat.
COVID-ul a explodat într-un an electoral prezidențial. Alarma actuală privind IA se intensifică în ajunul alegerilor intermediare pentru Congres, controlul asupra Congresului având consecințe enorme pentru agenda președintelui Trump.
Acest lucru nu stabilește o relație de cauză și efect. Dar americanii care au trăit anul 2020 pot fi iertați dacă recunosc un ritm politic familiar.
Crearea — sau recunoașterea — unei amenințări existențiale nu este nimic nou în politică.
Schimbările climatice oferă o altă variațiune pe această temă. De zeci de ani, americanii aud previziuni conform cărora o catastrofă ecologică se profilează la orizont, dacă guvernele nu restricționează drastic combustibilii fosili, emisiile de carbon, autovehiculele, aparatele electrocasnice sau alte aspecte ale vieții moderne.
Termenele se schimbă. Vocabularul se schimbă. Reglementările propuse se schimbă.
Formula politică rămâne remarcabil de familiară.
Ideea nu este că COVID-ul nu a fost real, că clima nu se schimbă sau că IA nu prezintă riscuri.
Întrebarea este ce se întâmplă când riscul devine criză, criza devine teamă, iar teama devine justificarea pentru o intervenție guvernamentală care, cu doar câteva săptămâni înainte, ar fi fost de neimaginat din punct de vedere politic.
Aici COVID-ul și IA încep să se asemene.
Observați vocabularul recurent.
Amenințare existențială. Catastrofă. Umanitate. Siguranță. Trebuie să acționăm acum.
Și observați rețeta recurentă.
Mai multe reguli. Mai multă reglementare. Mai multă implicare a guvernului.
Poate că recenta succesiune de evenimente legate de IA este pur și simplu o coincidență. Un senator propune o legislație radicală. Câteva zile mai târziu, un cercetător obscur în domeniul IA își dă demisia și avertizează asupra extincției umanității. Directorii din domeniul IA cer brusc încetinirea propriului sector. Apoi, personalități politice proeminente încep să ceară măsuri din partea guvernului.
Poate că nimeni nu a coordonat nimic.
Poate că fiecare a ajuns independent la aceeași concluzie aproape exact în același moment.
Credeți în coincidențe?
Istoria nu trebuie neapărat să se repete pentru a ne învăța ceva.
Uneori, este suficient doar să rimeze.
Iar această rimă sună ciudat de familiar.
