Revoltă de proporţii în centrul Angliei! Sute de deținuți au preluat controlul unei închisori (VIDEO)

07 Noi 2016 | scris de Veronica Micu
Revoltă de proporţii în centrul Angliei! Sute de deținuți au preluat controlul unei închisori (VIDEO)

Potrivit Reuters, gardieni şi poliţişti din toată ţara au fost trimişi la faţa locului. De asemenea, la penitenciar au intervenit ambulanţe şi pompieri.

"A fost un incident grav, în cursul căruia deţinuţii au preluat controlul în două aripi ale închisorii. Gardieni din toată ţara sunt duşi cu autobuzul la Bedford. Ei vor prelua controlul asupra situaţiei şi vor trata situaţia ca pe o revoltă", a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului gardienilor POA.

Revolta celor 200 de deținuți a fost înăbuşită după circa şase ore, oficialii demarând o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat, cu exactitate.

Săptămâna trecută, şeful POA a avertizat că, în prezent, condiţiile din închisorile din Marea Britanie sunt inacceptabile.

“Este mai uşor pentru deţinuţi să facă rost de droguri decât de haine şi aşternuturi”, se arată în raport.

Penitenciarul Bedford găzduieşte 500 de deţinuţi.

Alte stiri din Externe

Ultima oră