35 de restaurante din China, închise. Îşi asezonau mâncarea cu opium

22 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
35 de restaurante din China, închise. Îşi asezonau mâncarea cu opium

Printre localuri se numără şi un lanţ popular de restaurante "hot pot" din Beijing. Este încă neclar cum a ajuns opiumul în mâncare. Într-un caz anterior, tot din China, maeştrii bucătari încercau să-şi agaţe clienţii folosind un narcotic ce crea dependenţă.  

În 2014, la o testare antidrog, poliţia din provincia chineză Shaanxi a descoperit un vânzător de tăiţei care punea intenţionat opium în mâncare. În 2004, 215 restaurante din regiunea Guizhou au fost închise pentru acuzaţii similare. 

Conform agenţiei Xinhau, pudra de mac poate fi cumpărată în China cu aproximativ 60 de USD kilogramul. Această pudră este amestecată, de obicei, cu chili sau alte mirodenii, ceea ce face imposibilă detectarea ei de către autorităţi. 

Foto: În restaurantele hot pot, clienţii se aşează în jurul unei mese pe care se află o oală compartimentată cu apă fierbinte şi ingrediente - carne, vegetale, mirodeniii- tăiate şi tocate foarte fin. În funcţie de mâncarea pe care o doresc, aleg ingredientele şi le pun în oală. Apa fiind fierbinte, iar ingredientele taiate foarte subţire, mâncarea se face foarte repede. Restaurantele hot-pot sunt şi un mod de a socializa deoarece o oală poate deservi şi doi clienţi diferiţi.

Alte stiri din Externe

Ultima oră