Raport: Pușcăriile din Marea Britanie sunt ARHIPLINE. Guvernul britanic, sfătuit să limiteze pedeapsa cu închisoarea

28 Oct 2015
Raport: Pușcăriile din Marea Britanie sunt ARHIPLINE. Guvernul britanic, sfătuit să limiteze pedeapsa cu închisoarea
Potrivit unui raport al Organizației Criminal Justice Alliance (CJA), publicat anul trecut pe marginea suprapopulării închisorilor în Marea Britanie, creșterea numărului de deținuți din închisori subminează reabilitarea lor și sporește riscul de recidivă al acestora după ieșirea din detenție.

CJA, care reunește peste 60 de organizații în întreaga lume, a cerut guvernului britanic să limiteze de urgență 'folosirea pedepsei cu închisoarea în cazurile unde nu se impune acest lucru și să se asigure că este aleasă ca soluție doar în acele cazuri serioase, recidive sau delicte violente pentru care nu există altă alternativă ca sancțiune'.

De asemenea, inspectorul șef al închisorilor din Marea Britanie, Nick Hardwick, a declarat că presiunea în creștere asupra închisorilor, cumulată cu tăierile de fonduri de la buget și numărul tot mai mare al deținuților, nu poate continua la infinit.

La polul opus, Olanda este foarte aproape să închidă definitiv opt închisori din lipsă de deținuți, a anunțat miercuri ministerul olandez al justiției. Rata criminalității este în scădere în Olanda și, chiar dacă sistemul penitenciar olandez are o capacitate de 14.000 de deținuți, în prezent sunt închise numai 12.000 de persoane, relatează portalul nrc.nl. Scăderea ratei criminalității va continua, a anunțat ministerul olandez al justiției.


Alte stiri din Externe

Ultima oră