Putin: Poate că şi Grecia a greşit, dar unde a fost UE? De ce le-au dat credite, de ce nu au corectat măsurile?

11 Iul 2015
Putin: Poate că şi Grecia a greşit, dar unde a fost UE? De ce le-au dat credite, de ce nu au corectat măsurile?
Poate că grecii sunt vinovați pentru toate, dar dacă ei au greșit, unde a fost Uniunea Europeană? De ce nu au corectat măsurile economice luate de precedentele guverne ale Greciei? De ce au dat mai multe credite și au permis menținerea unei fiscalități reduse în unele sectoare ale economiei?, s-a întrebat președintele rus Vladimir Putin, acuzând UE că nu a intervenit la timp pentru a preveni actuala criză din Grecia.

Putin s-a arătat totuși încrezător că această criză va fi soluționată curând. Cât despre implicațiile ei față de Rusia, Putin a spus că țara sa nu va fi afectată direct, deși unele efecte negative pot exista, având în vedere volumul ridicat al schimburilor comerciale dintre Rusia și Europa.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a reafirmat că nu a primit din partea Greciei vreo solicitare de ajutor financiar. 'Desigur că Rusia poate să-și sprijine partenerii, în pofida dificultăților prin care trece în prezent', dar 'Grecia este o țară a Uniunii Europene', a punctat președintele rus. (Agerpres)

Alte stiri din Externe

Ultima oră