Putin: Criza imigranților era previzibilă. Europa urmează orbește instrucțiunile americanilor!

04 Sep 2015
Putin: Criza imigranților era previzibilă. Europa urmează orbește instrucțiunile americanilor!
Vladimir Putin a declarat, ieri, în cadrul forumului economic regional la Vladivostok, că Europa urmează orbește politica americană față de imigranți în cadrul angajamentelor aliate, iar apoi poartă singură povara afluxului important de imigranți, scrie Sputnik International.
 
Șeful statului rus a spus despre criza imigranților cu care se confruntă astăzi Europa că era absolut previzibilă, având în vedere că Occidentul continuă să-și impună politicile în regiunile lumii musulmane. 
 
"Am spus de mai multe ori: această criză era destul de previzibilă. Dacă vă amintiți, Rusia și eu personal am avertizat în legătură cu aceasta cu câțiva ani în urmă. Am avertizat că vor exista probleme de amploare, dacă așa-numiții noștri parteneri occidentali vor duce — așa cum am spus întotdeauna — acea politică externă greșită, în special în regiunile lumii musulmane din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, pe care o duc acum. Aceasta este politica impunerii standardelor proprii, fără a ține cont de particularitățile istorice, religioase, naționale, culturale ale acestor regiuni", a continuat liderul de la Moscova. 
 
"SUA nu se confruntă cu un aflux de imigranți atât de mare, în timp ce Europa urmează orbește instrucțiunile Statelor Unite și suferă foarte mult", a mai spus Vladimir Putin. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră