Accesări-record pe reţelele de socializare. Prima şedinţă foto cu micul prinţ şi mica prinţesă, la Londra

07 Iun 2015
Accesări-record pe reţelele de socializare. Prima şedinţă foto cu micul prinţ şi mica prinţesă, la Londra
Primele fotografii oficiale ale Prințesei Charlotte, în care fiica Ducilor de Cambridge apare în brațele fratelui ei mai mare, Prințul George, au fost difuzate de Palatul Kensington, anunță presa internațională. Mini-albumul are un număr record de accesări pe reţelele de socializare.  

Mini-albumul de familie o prezintă de mica prințesă, născută la 2 mai, într-o ipostază extrem de relaxată, împreună cu Prințul George, care, în pofida vârstei lui fragede - va împlini doi ani în luna iulie -, are o atitudine protectoare față de surioara lui, pe care o pupă pe frunte.

Spre deosebire de primele imagini oficiale ale Prințului George, în care acesta putea fi văzut împreună cu părinții săi, și care au fost realizate de bunicul matern, Michael Middleton, actualele poze au ca autor chiar pe mama celor două vlăstare regale, Catherine, soția Prințului William al Marii Britanii. Sesiunea fotografică s-a desfășurat la reședința Anmer Hall, din Norfolk, la mijlocul lunii mai, amintește revista Hola. 

Publicarea fotografiilor oficiale ale Prințesei Charlotte a avut loc la scurt timp după anunțul, făcut vineri, în legătură cu botezul său, programat pentru data de 5 iulie, la Biserica Sfânta Maria Magdalena din Sandringham.

Născută la 2 mai, în spitalul Saint Mary din Londra, Prințesa Charlotte ocupă locul al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după bunicul său patern, Prințul Charles, tatăl său, Prințul William, și fratele său, Prințul George.(I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră