Primul proces de pedofilie începe la Vatican

11 Iul 2015
Primul proces de pedofilie începe la Vatican
Tribunalul Statului Cetății Vaticanului începe sâmbătă procesul pentru pedofilie împotriva unui fost nunțiu în Republica Dominicană, Jozef Wesolowski, dar aceasta nu va fi de față întrucât este internat în spital, la 'terapie intensivă, transmit EFE și AFP, citate de agerpres.ro.

Polonezul Jozef Wesolowski, fost arhiepiscop, a fost readus la statutul de laic în urmă cu un an, după o procedură ecleziastică prin care a primit pedeapsa maximă aplicabilă de acel for. În vârstă de 66 de ani, el a avut în ultimele luni probleme de sănătate.

În această situație, procesul ar urma să se reducă la o simplă audiere formală, prin care să se ia notă de neprezentarea acuzatului și să se amâne audierile, au informat surse de la Vatican.

Fostul înalt prelat este acuzat de întreținerea unor relații cu minori într-un cartier 'fierbinte' din capitala dominicană, în timpul nunțiaturii sale, din ianuarie 2008 până în august 2013, și de deținere de materiale de pornografie infantilă, din august 2013 până la arestarea sa, la 22 septembrie 2014.

Este pentru prima dată când un fost arhiepiscop este judecat pentru pedofilie de Tribunalul Statului Cetății Vaticanului.
 
Citiţi mai multe ştiri din Externe!

Alte stiri din Externe

Ultima oră