Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a anunțat că nu va participa la summitul climatic COP30, programat în noiembrie la Belém, în Amazonia braziliană, invocând preturile „excepțional de ridicate” ale logisticii, în special ale cazării. În contextul măsurilor de austeritate adoptate de guvernul austriac, liderul ecologist subliniază necesitatea disciplinei bugetare, chiar și în fața unui eveniment de importanță globală. Decizia sa atrage atenția asupra problemelor de infrastructură și accesibilitate cu care se confruntă organizatorii brazilieni, scrie Le Figaro
Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a anunțat joi că nu va participa la conferința internațională pentru climă COP30, ce va avea loc în luna noiembrie în orașul Belém, Brazilia, invocând „costurile excepțional de ridicate” ale logisticii. Într-un comunicat transmis agenției AFP, liderul austriac a precizat că aceste cheltuieli „nu pot fi acoperite în cadrul bugetar strict al președinției”.
Austria aplică în prezent o politică de austeritate, din cauza unui deficit bugetar considerat excesiv de Uniunea Europeană. „Consolidarea noastră bugetară necesită reduceri financiare și disciplină din partea tuturor instituțiilor”, a adăugat Van der Bellen, reiterând totodată importanța conferinței și urând „mult succes” Braziliei.
Orașul Belém, care are 1,3 milioane de locuitori, a fost criticat pentru costurile ridicate ale cazării – unele hoteluri solicitând peste 1000 de dolari pe noapte. Organizatorii COP30 au semnalat abuzuri în acest sector, dar au exclus schimbarea locației, în ciuda nemulțumirilor exprimate de mai mulți participanți. Brazilia estimează că va primi aproximativ 50.000 de persoane la eveniment și afirmă că a identificat spații de cazare pentru 53.000. O nouă reuniune a organizatorilor este programată luni, pentru a continua discuțiile privind problema cazării.