Catastrofa aviatică de la Smolensk. Rămășițele pământești ale fostului președinte Lech Kaczynski vor fi exhumate

15 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Catastrofa aviatică de la Smolensk. Rămășițele pământești ale fostului președinte Lech Kaczynski vor fi exhumate

"Sunt de acord cu decizia parchetului cu privire la exhumări. În ceea ce priveşte rămăşiţele fratelui mreu, detaliile au fost deja stabilite. Va fi una dintre primele exhumări, dacă nu prima. Ancheta din timpul Guvernului precedent a fost un scandal care ar trebui să trimită mai multe personalităţi în banca acuzaţilor. Corpurile, imediat aduse în Polonia, nu au fost examinate, nu s-au făcut autopsii. S-a minţit evocându-se motive sanitare. Până şi corpurile unor militari ucişi în misiune sunt supuse unor autopsii odată repatriate în Polonia", a declarat Jaroslaw Kaczynski într-un interviu pentru Onet.

Jaroslaw Kaczynski este preşedintele Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere de un an.

Actualul guvern, care privilegiază teza unui atentat, calificând drept "scandaloasă" ancheta efectuată de fostul Executiv liberal, a redeschis în luna februarie investigaţia cu privire la circumstanțele catastrofei aviatice de la Smolensk

Președintele Lech Kaczynski împreună cu soția sa Maria și alte 94 de persoane aflate la bordul avionului oficial, inclusiv responsabili militari de rang înalt și oameni politici, și-au pierdut viața, după ce avionul prezidenţial s-a prăbuşit la Smolensk, în vestul Rusiei.

Unii politicieni polonezi, printre care se numără și ministrul apărării, Antoni Macierewicz, susțin teoria că avionul prezidențial polonez de tipul Tupolev TU-154 s-a prăbușit în urma unui atentat rus, o comisie parlamentară creată tot de acest ministru insistând că la originea catastrofei au fost o serie de explozii.

Experți din guvernul polonez precedent, condus de Donald Tusk, precum și experți ruși au exclus însă teza atentatului, concluzionând că prăbuşirea avionului a fost cauzată de condițiile meteo nefavorabile și erorile de pilotaj. 

Delegația poloneză urma să asiste la o ceremonie comemorativă la Katyn, lângă Smolensk, dedicată împlinirii a 70 de ani de la masacrarea mai multor mii de ofițeri polonezi la ordinul lui Stalin în 1940.

Fostul preşedinte Kaczynski este îngropat, împreună cu soţia sa, în cripta Castelului regal Wawel, la Cracovia (sud), unde sunt înmormântaţi regii Poloniei şi mareşalul Jozef Pilsudski, părintele independenţei ţării din 1918.

Alte stiri din Externe

Ultima oră