Pianistă de renume mondial, găsită moartă în casă, cu capul aproape zdrobit

31 Aug 2015
Pianistă de renume mondial, găsită moartă în casă, cu capul aproape zdrobit
Natalia Strelchenko (38 de ani), pianistă de renume mondial, a fost găsită moartă în casa sa din Newton Heath (Manchester, Marea Britanie).

Paramedicii au încercat să o salveze, dar femeia a murit din cauza multiplelor lovituri la cap pe care le avea. Daily Mail relatează că poliția a reținut deja un bărbat în vârstă de 48 de ani, suspect de crimă.

Strelchenko, cunoscută pe scenă ca Natalia Strelle, de origine rusă, era director artistic al Academiei Muzicale Internaționale din Paris.

La începutul acestui an, a avut o serie de concerte prin Europa, prestația sa fiind foarte apreciată. A susținut recitaluri la Carnegie Hall din New York, la Wigmore Hall din Londra și la Franzosische Dom din Berlin. A fost descrisă de presa de specialitate ca fiind ”una dintre cele mai valoroase pianiste ale lumii”.

Alte stiri din Externe

Ultima oră