Casa Albă a răspuns unei petiții făcute acum doi ani, pentru grațierea lui Edward Snowden

28 Iul 2015
Casa Albă a răspuns unei petiții făcute acum doi ani, pentru grațierea lui Edward Snowden
Casa Albă a răspuns abia acum, la o petiție făcută în urmă cu doi ani, pentru grațierea lui Edward Snowden, fostul consultant al Agenției Naționale de Securitate (NSA), care a dezvăluit amploarea rețelei de spionaj electronic a SUA, în dosarele Wikileaks.

Potrivit Time, Edward Snowden ”ar trebui să vină în Statele Unite pentru a fi judecat de un juriu de omologi ai săi, și nu să se ascundă în spatele unui regim autoritar. Deocamdată, el fuge de consecințele faptelor sale”, a scris Lisa Monaco, consiliera președintelui pentru securitate internă și contraterorism, delegată să răspundă petiției.

Documentul a fost lansat online în 2013 și a adunat 167.954 semnături. Autoritățile americane sunt obligate prin lege să răspundă oricărei petiții care adună peste 100.000 de semnături.

Inculpat pentru spionaj în SUA, fostul consultant, refugiat în Rusia, riscă până la 30 de ani de închisoare în țara sa. Documentele clasificate pe care le-a remis presei au dezvăluit programe de spionaj de o amploare nebănuită până atunci. Avocatul rus al lui Snowden a declarat în luna martie că acesta ar fi dispus să revină în Statele Unite dacă 'i s-ar oferi garanția unui proces legal și imparțial'.



Alte stiri din Externe

Ultima oră