Pentagonul va adopta inteligența artificială Palantir ca sistem militar central al SUA

23 Mar 2026
Pentagonul va adopta inteligența artificială Palantir ca sistem militar central al SUA

Departamentul Apărării al Statelor Unite accelerează integrarea inteligenței artificiale în centrul operațiunilor militare, prin oficializarea sistemului Maven dezvoltat de Palantir Technologies. Decizia marchează o schimbare strategică majoră: algoritmii devin infrastructură critică de război, cu rol direct în identificarea țintelor și coordonarea loviturilor, într-un context de escaladare a conflictelor și competiție tehnologică globală, conform Reuters

Sistemul de inteligență artificială Maven al companiei Palantir Technologies (PLTR.O) va deveni un program oficial înregistrat („program of record”), a declarat secretarul adjunct al Apărării, Steve Feinberg, într-o scrisoare adresată liderilor Pentagonului — o decizie care consolidează utilizarea pe termen lung a tehnologiei de identificare a țintelor dezvoltată de Palantir în întregul aparat militar al Statelor Unite.

În scrisoarea din 9 martie adresată liderilor superiori ai Pentagonului și comandanților armatei americane, Feinberg a afirmat că integrarea sistemului Maven Smart al Palantir le va oferi militarilor „cele mai noi instrumente necesare pentru a detecta, descuraja și domina adversarii noștri în toate domeniile”.

Decizia urmează să intre în vigoare până la sfârșitul actualului an fiscal, care se încheie în septembrie, potrivit documentului consultat de Reuters și nepublicat anterior.

Maven este o platformă software de comandă și control care analizează datele de pe câmpul de luptă și identifică ținte. Este deja principalul sistem operațional de inteligență artificială al armatei americane, care a efectuat mii de lovituri țintite împotriva Iranului în ultimele trei săptămâni.

Clasificarea Maven ca program oficial va facilita adoptarea sa în toate ramurile armatei și va asigura o finanțare stabilă pe termen lung, a explicat Feinberg.

Memorandumul dispune ca supravegherea programului Maven să fie transferată, în termen de 30 de zile, de la Agenția Națională de Informații Geospațiale către Biroul pentru Inteligență Artificială și Digitalizare al Pentagonului. Contractele viitoare cu Palantir vor fi gestionate de Armată, potrivit scrisorii.

„Este imperativ să investim acum, concentrat, pentru a aprofunda integrarea inteligenței artificiale în cadrul forțelor noastre și pentru a face din decizia asistată de AI pilonul central al strategiei noastre”, a scris Feinberg.

Palantir și Pentagonul nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Ascensiunea Palantir la Pentagon

Decizia lui Feinberg reprezintă o victorie majoră pentru Palantir Technologies, care a obținut un flux tot mai mare de contracte cu guvernul american, inclusiv un acord anunțat vara trecută cu armata SUA, în valoare de până la 10 miliarde de dolari. Aceste contracte au contribuit la dublarea prețului acțiunilor companiei în ultimul an, ridicând capitalizarea sa bursieră la aproape 360 de miliarde de dolari.

Maven poate analiza rapid volume uriașe de date provenite de la sateliți, drone, radare, senzori și rapoarte de informații și utilizează inteligența artificială pentru a identifica automat potențiale amenințări sau ținte, precum vehicule militare inamice, clădiri sau depozite de arme.

În timpul unei prezentări la un eveniment Palantir din această lună, oficialul Pentagonului Cameron Stanley a demonstrat cum platforma Maven poate fi utilizată pentru selectarea țintelor în Orientul Mijlociu, prezentând capturi de ecran cu hărți termice generate de sistem.

„Când am început, dura literalmente ore întregi să facem ceea ce ați văzut acum”, a declarat acesta, potrivit unui videoclip publicat de companie.

Grupuri de experți ai Organizația Națiunilor Unite au avertizat că utilizarea inteligenței artificiale pentru identificarea țintelor fără intervenție umană ridică riscuri etice, juridice și de securitate, deoarece AI poate prelua erori și biasuri din seturile de date folosite pentru antrenare.

Palantir susține că software-ul său nu ia decizii letale și că responsabilitatea pentru selectarea și aprobarea țintelor rămâne la oameni.

Compania a dezvoltat acest sistem AI în cadrul proiectului Maven al Pentagonului, lansat inițial în 2017 ca program de etichetare a imaginilor provenite de la drone. În 2024, Pentagonul a acordat Palantir un contract de până la 480 de milioane de dolari. În același an, directorul tehnologic al companiei, Shyam Sankar, a declarat în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților că Maven avea „zeci de mii” de utilizatori și a cerut Congresului suplimentarea finanțării. În mai 2025, plafonul contractului a fost majorat la 1,3 miliarde de dolari.

Un posibil obstacol în extinderea utilizării Maven este integrarea instrumentului de inteligență artificială Claude, dezvoltat de Anthropic. Pentagonul a considerat recent compania un risc pentru lanțul de aprovizionare, în contextul unui conflict de durată privind regulile de siguranță aplicate sistemelor AI.

Alte stiri din Externe

Ultima oră