Pedeapsa dură! Trei ani de închisoare pentru un șofer român pentru trafic de refugiați

19 Oct 2015
Pedeapsa dură! Trei ani de închisoare pentru un șofer român pentru trafic de refugiați
Au dispărut aproape în totalitate relatările din presa germană și austriacă despre traficanții de refugiați, prinși la frontierele celor două țări, în schimb s-au înmulțit relatările despre cei condamnați pentru fapte similare.  

Fiindcă a înghesuit 42 de refugiați afgani, irakieni și sirieni în camionul său, un șofer român de 37 de ani va petrece următorii trei ani după gratii.

Asta a decis Curtea de Apel Korneuburg, care l-a găsit vinovat de trafic de persoane în condiții inumane și apartenență la un grup infracțional. Decizia este definitivă.

Conform Kurier, bărbatul și-a recunoscut fapta, însă susține că nu a știut nici un moment câți oameni sunt în camionul său. Un cunoscut i-a promis 1.500 de euro, iar tentația a fost mult prea mare.

El nu a vazut câte persoane au urcat în camion în Ungaria, dar i-a fost teamă la un moment dat că cineva ar putea muri. Decizia este una dintre cele dure dictate în acest an împoriva unui simplu cărăuș.

Un alt șofer român de 30 de ani, care a transportat 30 de persoane din Ungaria în Austria urmeaza să își afle pedeapsa zilele viitoare. (I.D)

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră