Patru refugiați sirieni au furat mașina românului care îi transporta ilegal în Germania

02 Noi 2015
Patru refugiați sirieni au furat mașina românului care îi transporta ilegal în Germania
Pentru a face rost de bani de combustibil până în Franța, unde își găsise de lucru, un zidar de 21 de ani din România a acceptat propunerea unor intermediari, de a transporta ilegal în Germania patru cetățeni sirieni cu pașapoarte false.  

Conform Mittelbayerische Zeitung, lângă un stadion din Budapesta, el a încasat suma de 400 de euro și i-a urcat pe cei patru refugiați în mașina sa personală.  După ce au trecut intrat în Germania, la Passau s-a iscat o ceartă între cei patru și șoferul român în privința destinației finale.

Într-o parcare din localitatea Bogen, aflată între Deggendorf și Regensburg, șoferul a oprit și i-a rugat pe pasageri să coboare. Aceștia au amenințat că nu coboară, fiindcă e noapte și vor să ajungă într-un oraș mai mare.

El a comis greșeala să coboare să le deschidă ușa. Atunci unul dintre sirieni s-a așezat la volan, a pornit mașina și cei patru au dispărut.

Rămas singur în miez de noapte într-o localitate necunoscută, românul nu a avut altă variantă decât să sune la poliție.

Fiindcă niciunul dintre cei patru sirieni nu avea permis de conducere, ei nu au ajuns foarte departe și au fost opriți de polțiști încă dinainte să părăsească localitatea.

Cei patru au fost duși într-un centru pentru refugiați, în timp ce românul a ajuns la secția de poliție și acuzat de trafic de refugiați.

Conform sursei citate, incidentul a avut loc la finalul lunii august, însă instanța s-a pronunțat abia săptămâna trecută, când l-a condamnat pe șoferul român la opt luni de închisoare cu suspendare.

Din momentul reținerii până la pronunțarea sentinței, el a stat în arest preventiv. După sentința pronunţată, el a fost obligat să părăsească imediat teritoriul Germaniei. (I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră