Patru cetățeni români au ars de vii în condiții suspecte în Germania

21 Oct 2015
Patru cetățeni români au ars de vii în condiții suspecte în Germania
 Marți noapte a izbucnit un incediu violent în mansarda unei case din localitatea Pforzheim, aflată în apropriere de Stuttgart.  

“Patru persoane au ars de vii. În casă locuiau de mai mult timp cetățeni străini. Victimele sunt cetățeni români. Primele indicii elimină varianta unui incediu provocat. Cel mai probabil avem de-a face cu o defecțiune tehnică sau o folosire necorespunzătoare a unui aparat de încălzit pe bază de gaz”, a anunțat un purtător de cuvânt al poliției locale, citat de Focus.

Deși senzorii de fum s-au activat, cei patru bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 40 de ani nu au mai putut fi salvați. Arsurile au fost atât de severe încât aceștia nu au putut fi identificați, anchetatorii apelând la sprijinul Consulatului României.

Autopsia va stabili dacă cei patru s-au întoxicat cu fum în timp ce dormeau sau erau conștienți în momentul decesului.

Alți doi bărbați au fost răniți. O persoană de 36 de ani a urcat la mansardă pentru a-i salva pe cei patru, însă s-a ales cu arsuri grave, iar un tânăr de 25 de ani s-a tăiat într-un geam, după ce a ieșit pe acoperiș și a încercat să intre pe geamul unui etaj inferior.

Autoritățile au anunțat că, în momentul izbucnirii incendiului în casă se aflau opt din totalul de 10 persoane înregistrate oficial, deși anchetatorii au plecat de la premisa că neoficial locuiau 17 persoane în casă.

Una dintre victime se afla doar în vizită la rudele sale. Focul s-a extins la etajele inferioare, astfel că o femeie de 37 de ani și fiul ei de trei ani, dar și o tânără de 32 de ani, au fost salvate în ultima clipă.

“Casa se afla pe listă pentru a primi refugiați. Deja sosiseră primii refugiați în imobil, care așteptau soluționarea solicitărilor pentru azil. Cei patru bărbați decedați lucrau în domeniul transporturilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt al poliției locale. (I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră