Parlamentul European va adopta un regulament unic pentru sănătatea animalelor

07 Iun 2015
Parlamentul European va adopta un regulament unic pentru sănătatea animalelor
Un regulament unic și cuprinzător privind sănătatea animalelor a fost aprobat de deputații europeni și reprezentanți ai Comisiei și guvernelor naționale la 1 iunie. Propunerea dorește simplificarea regulilor deja existente și abordează febra aftoasă, boala limbii albastre și gripa aviară. Acordul este „fantastic”, consideră negociatoarea-șefă Marit Paulsen.  

Măsurile se referă la boli care sunt transmisibile între animale, dar și de la animale la oameni. Cu 13,7 milioane de exploatații de animale în UE, valoarea fermelor se ridică la 156 de miliarde de euro pe an. 70% dintre bolile infecțioase sunt comune animalelor și oamenilor.

În urma acordului, raportoarea suedeză Marit Paulsen (ALDE) a spus că în centrul atenției trebuie să fie prevenirea bolilor. Textul urmează să fie votat în comisia pentru agricultură, apoi în plenul Parlamentului European

Conform noii propuneri, mai multe acte legislative, unele datând din 1964, vor fi reunite într-un singur regulament. „Este un exemplu bun de lege la nivel european.

Fermierii, veterinarii și măcelarii o vor putea citi, pentru că este clară”, a adăugat raportoarea, care a specificat că regulile vor avea un impact și asupra proprietarilor de animale de companie. „Principiul este același pentru un câine, o pisică sau 3.000 de porci”, a încheiat ea. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră