Parlamentul European sprijină campania „Fructele și laptele în școli”

28 Mai 2015
Parlamentul European sprijină campania „Fructele și laptele în școli”
Consumul de fructe, legume și lapte este în continuare în scădere în Europa. Peste 20 de milioane de copii sunt supraponderali, iar adolescenții consumă în medie dioar 30 - 50% din porția zilnică recomandată de fructe și legume.  

Deprinderile de alimentație sănătoasă se formează devreme, de aceea Uniunea Europeana și statele membre ar trebui să facă și să investească mai mult pentru a încuraja copiii să mănânce sănătos și de la producători locali, a spus Parlamentul miercuri. Deputații au modificat propunerea legislativă și au aprobat un mandat de negociere cu statele membre, care are în vedere asigurarea unor lecții de alimentație sănătoasă, precum și lapte, fructe și legume în școli din schemele europene.

 

”O alimentație sănătoasă și echilibrată este baza unei stări bune de sănătate. Însă consumul de fructe, legume și lapte a scăzut în UE, cu multe consecințe negative pentru europeni. Noile reguli prevăd mai multe măsuri luate de școli, nu numai pentru a le oferi copiilor noștri alimente sănătoase, ci și pentru a-i educa în privința deprinderilor de alimentație sănătoasă”, a subliniat Marc Tarabella, raportorul din Parlament.

 

Parlamentul a aprobat propunerea de a combina schemele de lapte și fructe din școli și de a extinde măsurile educative. Deputații au adus și cateva modificări propunerii legislative. Includerea produselor lactate cu efecte benefice dovedite asupra sănătății copiilor, cum ar fi brânza, cașul și iaurtul pe lista alimentelor eligibile pentru finanțări UE (cu condiția să nu fie aromatizate și să nu conțină adaosuri de fructe, nuci și cacao), prioritare fiind produsele locale și regionale.

 

O cerință pentru statele membre de a rezerva 10-20% din finanțarea UE pentru activitățile educative, pentru promovarea deprinderilor de alimentație sănătoasă și pentru combaterea risipei alimentare, inclusiv prin vizite la ferme și distribuirea ocazională a unor specialități locale, cum ar fi fructe și legume procesate (cu condiția să nu conțină zahăr, grăsimi, sare, îndulcitori sau amelioratorii artificiali de aromă), miere, măsline sau fructe confiate


Alocarea unei sume suplimentare de 20 milioane de euro pentru măsuri în domeniul produselor lactate, ceea ce va duce finanțarea anuală în acest domeniu la 100 milioane de euro, iar cea pentru fructe și legume, la 150 milioane.

 

O distribuție corectă a fondurilor UE între statele membre, prin stabilirea a două criterii principale pentru întreaga schemă (procentul copiilor cu vârste între 6 și 10 ani în totalul populației și gradul de dezvoltare a regiunii în interiorul statului membru). Nivelul anterior de fonduri alocate schemelor de lactate va fi luat în calcul pentru primii șase ani, fiind comparat cu o sumă minimă anuală, nouă, de ajutor UE, stabilită pentru fiecare copil.

Ce urmează

 

Parlamentul a aprobat amendamentele la propunerea legislativă și mandatul de negociere cu statele membre UE, cu 458 de voturi pentru, la 97 și 28 de abțineri. După aprobarea de către Consiliul de Miniștri a poziției lor de negociere, Parlamentul, Consiliul și Comisia Europeană vor începe discuțiile privind varianta finală a legii.

 

Schema de distribuție a laptelui în școli a fost stabilită în 1977. Schema de distribuție a fructelor, care include și prevederi pentru educație, a fost introdusă în 2009. Ambele scheme au fost prevăzute pentru promovarea consumului de fructe, legume, lapte și produse lactate, dar au funcționat până acum în baza unor dispoziții legale și financiare distincte. Toate cele 28 de state membre participă la schema de distribuție de lapte și 25 la schema de distribuție de fructe.
Noul program de distribuire a fructelor și laptelui în școli își va atinge cu adevărat scopul dacă produsele lactate oferite copiilor vor fi cât mai naturale, fără îndulcitori adăugați, iar fructele vor fi selectate de la producătorii locali, obținute fără pesticide și fertilizatori chimici, a arătat eurodeputata PSD Daciana Sârbu la Bruxelles, după votul plenului Parlamentului European privind regulamentul de aplicare a acestui program.
(I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră