Parlamentul Valoniei a aprobat acordul UE-Canada

28 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Parlamentul Valoniei a aprobat acordul UE-Canada

Parlamentarii din Valonia, care s-au aflat în fruntea opoziţiei faţă de CETA, s-au pronunţat cu 58 de voturi pentru şi 5 împotrivă, după ce politicenii belgieni au căzut de acord asupra unui act adiţional care să pună capăt îngrijorărilor legate de acest acord.

Parlamentul regiunii Bruxelles şi comunitatea de limbă franceză vor vota vineri seara. Se aşteaptă ca ambele voturi să arate, după modelul Valoniei, că socialiştii sunt sub control.  

Premierul socialist al Valoniei, Paul Magnette, devenit eroul protestarilor în întreaga Europă, a spus că negocierile belgiene au dus la o înţelegere cu care poate să trăiască. 

"Acordul CETA, amendat şi corectat, este mai mult decât vechiul CETA. Oferă mai multe garanţii şi de aceea îl voi susţine", a spus Magnette. Forma modificată a acordului răspunde temerilor că un sistem care protejează investitorii străini va întări multinaţionalele şi oferă siguranţă pentru fermieri. 

"Cu această saga, care, trebuie să recunosc, a făcut ceva zgomot, toată lumea din Europa ştie că Parlamentul valon există," a mai spus el.

Disputa din Belgia pe acordul CETA reflectă o divizare a ţării între nordul bogat, vorbitor de olandeză, şi majoritatea vorbitoare de franceză din sud, care s-a străduit să facă faţă declinului propriei industrii de cărbune şi oţel.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră