Agenţia de informaţii britanică spionează organizaţia Amnesty International

14 Iul 2015
Agenţia de informaţii britanică spionează organizaţia Amnesty International
 Mass-media britanice au relatat, recent, despre măsurile de interceptare a comunicaţiilor organizaţiei  Amnesty International după schimbarea unei decizii a Curţii pentru Puteri Investigative a Marii Britanii (CPI) – care se ocupă de plângeri legate de activitatea agenţiilor de spionaj. Decizia iniţială a CPI găsea că agenţia de spionaj a Marii Britanii a interceptat ilegal comunicaţiile a doua ONG-uri – Egyptian Initiave for Personal Rights şi organizaţia nonprofit Legal Resources Center.

Mai apoi Tribunalul a trimis o corecţie arătând că cea vizată de interceptări a fost Amnesty International şi nu Egyptian Initiative, lucru care a declanşat un scandal în Marea Britanie.

În urma dezvăluirilor că agenţia de informaţii a Marii Britanii GCHQ a spionat organizaţia de monitorizare a drepturilor civile, Amnesty International, societatea civilă îi cere premierului David Cameron să înceapă o anchetă care să elucideze cum şi de ce au spionat serviciile.

Criticii serviciilor de informaţii aduc deseori în discuţie puterile tot mai mari pe care le deţin agenţiile de spionaj. În cazul Amnesty International, criticii susţin că spionarea organizaţiilor care se ocupă de monitorizarea drepturilor civile este posibilă numai pentru că serviciile nu sunt verificate de nimeni.

Secretarul general al Amnesty International, Salil Shetty, a declarat că acţiunile serviciilor „arată clar că acţiunile de supraveghere în masă au mers mult prea departe „.

Amnesty doreşte acum explicaţii pentru ceea ce numeşte „şocanta supraveghere guvernamentală britanică”. (M.C)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră