Delegația americană a decis să părăsească sala luni, 27 iulie, în timpul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, chiar în momentul în care ambasadorul francez a început să vorbească. Reprezentantul Statelor Unite a explicat ulterior că acest gest a avut ca scop denunțarea comentariilor „ipocrite” ale Franței cu privire la o decizie luată de Washington, scrie La Depeche
Statele Unite au părăsit luni ședința Consiliului de Securitate al ONU în momentul în care ambasadorul francez a luat cuvântul, pentru a denunța comentariile „ipocrite” ale Franței, care a comparat SUA cu Coreea de Nord și Rusia în legătură cu un vot privind drepturile omului, a declarat reprezentantul american.
Un eveniment fără precedent
„Un membru al acestui Consiliu se preface indignat moral și pretinde că dă lecții tuturor pe orice subiect — fie că este vorba despre conflictul pe care îl discutăm și astăzi (Ucraina, n.red.), fie despre chestiuni care nu au legătură cu pacea și securitatea, cum ar fi drepturile omului. De aceea am ieșit din sală în timpul intervenției Franței”, a declarat Dan Negrea, ambasadorul adjunct al SUA.
O astfel de ieșire din sală la Consiliul de Securitate este extrem de rară. Diplomata americană a denunțat o „atitudine ipocrită și obositoare” a Parisului, pe care Washingtonul o „tolerase” până acum din respect între membrii permanenți ai Consiliului.
Vinerea trecută, Statele Unite s-au numărat printre cele zece țări care au votat în Adunarea Generală împotriva reînnoirii pentru patru ani a mandatului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, alături de țări precum Coreea de Nord, Rusia, Nicaragua și Mali.
Mesajul publicat pe X de Misiunea Franței la ONU (la Geneva):
„Statele Unite erau cândva un model în domeniul drepturilor omului. Nu mai este cazul. Astăzi, se află alături de Coreea de Nord, Nicaragua, Mali și Rusia. Izolate. Iar lumea nu le mai ascultă. #AmericaAlone”
„SUA rămân modelul de libertate al lumii”
Ca reacție la postarea în limba engleză a misiunii franceze, reprezentantul american a adăugat:
„Am fost alături de acest stat membru în fiecare conflict care îi amenința libertățile. Iar astăzi vreau să le reamintesc că Statele Unite rămân modelul de libertate al lumii. Prin urmare, nu le vom oferi privilegiul de a le asculta divagațiile politizate până când nu vor renunța la retorica lor condescendentă și lipsită de respect și nu se vor comporta de o manieră demnă”, a adăugat Dan Negrea.
Ambasadorul francez Jérôme Bonnafont a răspuns:
„Sărbătorim în acest an cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite. Și toată lumea știe ce rol a jucat Franța în această istorie.”
Acesta a dat asigurări că Franța lucrează la ONU, fie în Consiliul de Securitate, fie în Adunarea Generală, „pentru a păstra această instituție, independența sa și capacitatea sa de acțiune în slujba Chartei, a drepturilor omului și a păcii”.



