Oficialii libanezi au fost avertizaţi în iulie cu privire la riscurile unei explozii în port

11 Aug 2020 | scris de A.V.
Oficialii libanezi au fost avertizaţi în iulie cu privire la riscurile unei explozii în port

remierul și președintele Libanului au fost avertizaţi în iulie cu privire la riscurile unei explozii în portul din Beirut. Cei doi știau că 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau depozitate acolo şi că puteau distruge Capitala în caz de explozie, relatează rfi.ro.

Responsabilii securităţii libaneze au tras un semnal de alarmă în privința celor 2.750 de tone de nitrat de amoniu, depozitate în portul din Beirut, despre care au spus că ar putea distruge capitala în caz de explozie, potrivit unor documente consultate de Reuters, transmite News.ro.

La doar două săptămâni după aceste avertismente, produsele chimice au provocat o explozie care a devastat portul din Beirut, a ucis cel puțin 220 de oameni și a rănit alți peste 6.000. 

Un raport al Direcţiei generale a Securităţii de Stat despre evenimentele care au dus la explozie include o scrisoare privată adresată preşedintelui libanez Michel Aoun şi prim-ministrului Hassan Diab pe 20 iulie.

Deşi conţinutul acestei scrisori nu a fost reprodus în raportul consultat de Reuters, un responsabil de la securitate a declarat că ea rezuma rezultatele unei anchete judiciare începută în ianuarie care concluziona că produsele chimice trebuie imediat controlate.
Reuters nu a putut confirma această descriere a scrisorii. 

Raportul securităţii de stat, care confirmă corespondenţa către preşedinte şi premier, nu a fost făcut public anterior. 

"Exista pericolul ca acest material, dacă ar fi fost furat, ar fi putut fi folosit într-un atac terorist", a declarat un oficial pentru Reuters. 

"La capătul anchetei, procurorul general (Ghassan) Oweidat a pregătit un raport final care a fost trimis autorităţilor", a spus el, referindu-se la scrisoarea trimisă premierului şi preşedintelui de Direcţia generală a Securităţii de Stat, care supraveghează portul.  

"I-am prevenit că asta ar putea distruge Beirutul dacă explodează", a spus oficialul, care a fost implicat în redactarea scrisorii şi nu a vrut să-şi dezvăluie numele. 

Preşedinţia şi guvernul nu au făcut niciun comentariu referitor la scrisoarea din 20 iulie. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră