NSA pune spionajul în cui. De ce s-a suspendat interceptarea convorbirilor americanilor

01 Iun 2015
NSA pune spionajul în cui. De ce s-a suspendat interceptarea convorbirilor americanilor
Colectarea metadatelor telefonice de către Agenția Națională de Securitate a SUA (NSA) va trebui suspendată. Senatul american nu a reușit să găsească un acord pentru a evita expirarea controversatului program de colectare a acestor date de către NSA, prevăzută pentru luni la ora 00.01 locală, au anunțat senatorii, citați de 20minutes.fr

Senatorii au dezbătut ore întregi acest subiect şi vor vota abia peste câteva zile dacă vor extinde sau nu programul. Până la vot, însă, spionii nu vor mai asculta telefoanele americanilor. Directorul CIA a avertizat că, astfel, Statele Unite vor deveni vulnerabile în faţa teroriştilor.

Programul va fi înlocuit treptat cu un sistem ce va intercepta doar telefoanele americanilor suspecţi de activităţi teroriste. Însă, conform procedurilor, senatorii vor vota în privinţa acestei chestiuni abia după jumătatea acestei săptămâni.

Democraţii susţin prelungirea programului, care a fost reînnoit în mandatul preşedintelui Barack Obama, şi el democrat.

Însă democraţii au avut mâinile legate în faţa republicanilor, care domină atât Senatul, cât şi Camera Reprezentanţilor. Senatorul republican şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2016, Rand Paul, a blocat mai multe încercări de a extinde pe termen scurt programul controversat.

„Să ne fie clar! Suntem aici în această seară pentru că preşedintele continuă să desfăşoare un program ilegal. Acesta este doar vârful icebergului despre care discutăm aici. Ne-am dat seama că nu au fost sinceri cu privire la program şi i-am prins. Au spus iar şi iar că nu fac asta, că nu colectează înregistrările noastre, dar asta făceau”, a spus Rand Paul.

Programul a fost legiferat în timpul preşedintelui republican George W. Bush, după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Anumite secţiuni din acesta au fost reînnoite sub mandatul preşedintelui democrat Barack Obama. Acesta a furnizat Guvernului american instrumentele necesare pentru lupta împotriva terorismului şi a fost deconspirat de Edward Snowden în urmă cu doi ani.

Potrivit acestuia, au fost adunate milioane de convorbiri telefonice din întreaga lume, chiar şi ale liderilor europeni, printre care şi cele ale cancelarului german, Angela Merkel.

Casa Albă a calificat duminică seara drept ”iresponsabilă” expirarea colectării datelor telefonice, cerând Senatului să facă în așa fel încât autoritatea legală a programului să fie restabilită cât mai rapid posibil. (M.C)
 

 

   

Alte stiri din Externe

Ultima oră