În politica europeană, alianțele apar rareori prin declarații oficiale. Mai des, ele se dezvăluie într-o singură frază – o remarcă care clarifică brusc unde se află cu adevărat loialitățile politice. Un astfel de moment a avut loc în timpul recentei vizite a președintelui Zelensky în România. Într-o declarație publică, președintele Dan a declarat că opoziția Ungariei față de un nou împrumut al UE pentru Ucraina era pur și simplu „inacceptabilă”, anunță European Conservative
Remarca ar putea părea minoră. Dar are o pondere politică semnificativă. Cu o singură frază, președintele României a făcut mai mult decât să comenteze o dispută politică. El a semnalat că Bucureștiul este dispus să se alăture campaniei de presiune din ce în ce mai intense a Kievului împotriva Budapestei. Prin urmare, se poate presupune în mod rezonabil că Bucureștiul este de acord nu numai cu ultimele declarații ale președintelui Zelensky, ci și cu o mentalitate incompatibilă cu UE, în care dialogul și transparența pot fi ușor înlocuite de forță și amenințări.
În centrul disputei se află prim-ministrul Viktor Orbán, al cărui guvern a refuzat să susțină împrumuturile masive ale UE pentru finanțarea efortului de război al Ucrainei. Argumentul Ungariei nu este complicat sau absurd. Este foarte simplu: contribuabilii europeni nu pot fi angajați în obligații financiare enorme doar pentru că așa a decis o birocrație nealeasă a UE.
Decizia lui Viktor Orbán nu este obstrucționism, ci doar suveranitate. O suveranitate pe care UE nu este dispusă să o accepte, preferând mai degrabă să o condamne.
Cu toate acestea, președintele Zelensky prezintă din ce în ce mai mult opoziția față de propunere ca fiind ilegitimă, chiar dacă Ucraina nu este membră a Uniunii Europene, nu participă la arhitectura sa financiară și nu împărtășește responsabilitatea fiscală pe care un astfel de împrumut ar impune-o cetățenilor europeni. Deocamdată, Ucraina rămâne o țară care primește sume uriașe de sprijin european, vorbind adesea de parcă ar acționa în numele UE.
Și mai îngrijorătoare sunt recentele atacuri retorice ale lui Zelensky îndreptate împotriva lui Viktor Orbán și a Ungariei, declarații care seamănă mai degrabă cu amenințări de tip mafiot decât cu angajament diplomatic. Un astfel de limbaj ridică semne de întrebare serioase cu privire la instinctele politice ale unei conduceri care aspiră să adere la Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, în acest moment, președintele Dan a ales să caracterizeze veto-ul Ungariei ca fiind „inacceptabil”, rămânând în același timp tăcut cu privire la aceste intervenții din ce în ce mai agresive venite de la Kiev. Această tăcere vorbește de la sine.
Veto-ul Ungariei nu reprezintă o abatere de la sistemul european. Este una dintre garanțiile sale instituționale, concepută tocmai pentru a împiedica impunerea deciziilor politice majore prin presiune, mai degrabă decât prin consens.
Ceea ce face situația remarcabilă nu este, așadar, poziția Ungariei, ci reacția la aceasta.
Un lider din afara UE solicită angajamente financiare din partea statelor membre ale UE. Guvernele care ezită sunt criticate public. Iar acum, președintele României pare dispus să amplifice această presiune.
Din punct de vedere diplomatic, aceasta nu este neutralitate. Este alinierea la narațiunea UE.
Acest lucru ridică întrebări incomode, dar legitime, pentru România însăși: până unde este pregătită Bucureștiul să meargă în sprijinul Ucrainei? Solidaritatea are menirea de a consolida stabilitatea Europei sau se va extinde, în cele din urmă, la susținerea presiunii împotriva altor state membre ale UE care își exercită pur și simplu dreptul democratic de veto?
Poziția Ungariei poate irita Bruxelles-ul și frustra Kievul. Dar dreptul de a nu fi de acord este tocmai ceea ce definește Uniunea Europeană ca o uniune de state suverane, mai degrabă decât un bloc de administrații ascultătoare, cel puțin conform principiilor proclamate odată în tratatele sale fondatoare. Dacă utilizarea democratică a dreptului de veto devine „inacceptabilă” pentru un stat membru al UE, atunci adevărata problemă nu mai ține de Ucraina și de presiunile de tip mafiot exercitate de președintele Zelensky. Este vorba despre Europa însăși.
Pentru că, atunci când deciziile suverane încep să fie tratate ca niște crime politice, mesajul devine clar: Europa încă laudă solidaritatea, dar se îndoiește din ce în ce mai mult de independență.
