Nobel cu scandal în Norvegia.
Ce acuzații lansează presa din Rusia

03 Iun 2015
Nobel cu scandal în Norvegia. <br />Ce acuzații lansează presa din Rusia
Presa din Rusia acuză faptul că Statele Unite ale Americii au făcut lobby pe lângă Comitetul Nobel norvegian pentru ca Premiul Nobel pentru Pace să fie câștigat de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, relatează TheLocal.no.  
 
Mass-media citează citează o scrisoare despre care ambasada americană la Oslo susține că este un fals.
 
Agenţia de presă rusă Sputnik a relatat că scrisoarea "descrie un acord între Ucraina şi Statele Unite pentru a pune presiune pe Comitetul Nobel pentru Pace să îl nominalizeze pe preşedintele Poroşenko pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2015".
 
Scrisoarea, care ar fi fost trimisă ambasadei de Volodimir Groisman, preşedintele Parlamentului ucrainean, cere Statelor Unite să ofere asigurări că Poroşenko va primi premiul.
 
"Credem că scrisoarea este contrafăcută şi o încercare frauduloasă de a inventa un subiect", a declarat Emilie Bruchon, adjunctul ofiţerului pentru afaceri publice la ambasada americană din Oslo.
 
"Informaţia este falsă. Nu există nicio scrisoare înregistrată cu acest număr în baza de date a preşedintelui Parlamentului. Este 100 la sută un fals", a spus și Dmitro Stoliarciuk, purtătorul de cuvânt al lui Volodimir Groisman.

Comitetul Nobel norvegian este alcătuit din cinci membri: Kaci Kullmann Five, Berit Reiss-Andersen, Inger-Marie Ytterhorn, Henrik Syse și profesorul Olav Njølstad. Pentru a câștiga premiul, candidatura trebuie să fie susținută de cel puțin trei membri ai comitetului. (V.M.)


Alte stiri din Externe

Ultima oră