Nesiguranţa globală provocată de epidemia de Covid poate duce la declanșarea celui de-al treilea război mondial, avertizează șeful forțelor armate din Marea Britanie

09 Noi 2020 | scris de A.V.
Nesiguranţa globală provocată de epidemia de Covid poate duce la declanșarea celui de-al treilea război mondial, avertizează șeful forțelor armate din Marea Britanie

Actuala nesiguranţă globală şi îngrijorarea pe fondul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus riscă să ducă la declanşarea unui al treilea război mondial, a avertizat şeful forţelor armate britanice, Nick Carter, conform Reuters. citată de g4media.ro.

Într-un interviu difuzat pentru a coincide cu Duminica Pomenirii – comemorările anuale desfăşurate în Regatul Unit în amintirea celor ucişi sau răniţi în cele două războaie mondiale şi în conflictele ulterioare – Nick Carter a atras atenţia că escaladarea tensiunilor regionale şi erori de judecată ar putea duce în cele din urmă la un conflict extins.

„Cred că trăim într-un moment în care lumea este un loc foarte nesigur şi neliniştit şi, desigur, dinamica competiţiei globale este deopotrivă o caracteristică a vieţilor noastre, şi cred că riscul real pe care îl avem cu un număr destul de mare de conflicte regionale aflate în desfăşurare în acest moment este să ne confruntăm cu o escaladare pornită dintr-o eroare de judecată”, a declarat Carter la Sky News.

Întrebat dacă se referă la faptul că există o ameninţare reală de declanşare a unui alt război mondial, Carter a răspuns: „Spun că există un risc şi trebuie să fim conştienţi de aceste riscuri”.

Carter, care a devenit şeful armatei britanice în 2018, a apreciat că este important să ni-i amintim pe cei care au pierit în războaiele precedente, ca un avertisment pentru cei care ar putea repeta greşelile trecutului.

„Dacă uităm de oroarea războiului, atunci cred că cel mai mare risc este că oamenii ar putea considera că a merge la război este un lucru rezonabil”, a avertizat el. „Trebuie să ţinem minte că poate că istoria nu se repetă, dar are o ritmicitate, şi dacă privim în urmă la ultimul secol (şi la perioada de) dinaintea ambelor războaie mondiale, cred că nu se poate pune la îndoială faptul că a existat o escaladare care a dus la erori de judecată care au dus în cele din urmă la războaie de proporţii pe care sperăm să nu le mai vedem vreodată”, a explicat oficialitatea britanică.

Sursa Foto: huffingtonpost.co.uk/Nick Carter

Alte stiri din Externe

Ultima oră