Nemții au mai anulat un Oktoberfest

05 Mai 2021 | scris de I.D.
Nemții au mai anulat un Oktoberfest

Vești proaste pentru cine credea că la toamnă  reluăm viața din punctul în care am lăsat-o. Chiar cu cifre bune de vaccinare, Germania preferă să fie precaută. A anulat Oktoberfest-ul.

Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume, organizat în Germania, nu va avea loc nici în 2021 – pentru al doilea an consecutiv – din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat preşedintele-premier al landului Bavaria.

El a declarat în faţa jurnaliştilor că a fost nevoit să anuleze încă o dată astfel de evenimente, precum Oktoberfest, în 2021, deoarece ele necesită ample angajamente financiare, iar riscurile sanitare sunt prea mari, ţinând cont de incertitudinile ce marchează evoluţia pandemiei de coronavirus.

Oktoberfest atrage de obicei aproximativ 6 milioane de vizitatori în oraşul Munchen în fiecare an, iar mulţi dintre participanţi sunt turişti veniţi din străinătate.

Participanţii stau aşezaţi la mese comune foarte lungi, beau bere, mănâncă friptură de porc, cârnaţi şi covrigi, în timp ce ascultă cântece interpretate de fanfare locale.

Anul trecut anularea Oktoberfest 2020 fusese anunțată la fel de timpuriu, la finalul lui aprilie.

Sursa foto: Louis Hansel / Unsplash
SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră