Negocieri Columbia-Spania pe comoara de 17 miliarde de dolari din galionul scufundat

08 Dec 2015 | scris de Gabriela Antoniu
Negocieri Columbia-Spania pe comoara de 17 miliarde de dolari din galionul scufundat

Secretarul de stat spaniol al Culturii, Jose Maria Lassalle, şi ministrul columbian al Culturii, Mariana Garces, au discutat luni la telefon, fiind primul contact dintre oficialii celor două ţări după descoperirea galionului spaniol. Madridul a cerut o întâlnire între Lassalle, aflat în vizită în Cuba, şi Garces.

La început, Bogota a vrut să programeze discuţiile în weekendul viitor, la nivel de miniştri de Externe, cu ocazia unei conferinţe care va avea loc la Cartagena. Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo, a spus luni, într-un interviu acordat EFE, că guvernul de la Madrid va încerca să încheie un acord prietenos cu Columbia în privinţa galionului. El a explicat că o convenţie a ONU prevede că astfel de epave aparţin statului unde au fost găsite. Oricum, Columbia nu este semnatară a acestei convenţii.

"Vrem să discutăm", a subliniat Garcia-Margallo, care a descris relaţiile cu Columbia drept senzaţionale. El a spus că dacă problema galionului nu va fi rezolvată într-o manieră prietenoasă, partea columbiană trebuie să înţeleagă că spaniolii îşi vor cere drepturile. “Spania va refuza să predea galionul deoarece e o navă a statului, cu o istorie semnificativă ", a spus ministrul spaniol de Externe.

Epava legendarului galion spaniol San Jose, care s-a scufundat la 8 iunie 1708 a fost găsită la 27 noiembrie. Galionul a plecat în 1708 din Portobelo, Panama, împreună cu alte vase ale Armadei spaniole, către Cartagena, Colombia, dar în apropierea insulei Baru a fost atacat de tunurile piraţilor englezi şi scufundat. Au pierit atunci 600 de oameni şi, odată cu ei, 11 milioane de monezi din aur şi bijuterii provenite din coloniile spaniole. 

Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a spus că aurul şi bijuteriile din epava galionului este poate cea mai mare comoară scufundată din lume. El a mai spus că locul exact în care se află epava şi cum a fost găsită cu ajutorul unei echipe internaţionale de experţi este secret de stat.

Alte stiri din Externe

Ultima oră