Statele Unite nu se retrag din NATO, dar schimbă radical regulile jocului. Sub presiunea noii doctrine strategice impuse de Washington și pe fondul incertitudinilor generate de Donald Trump, aliații europeni sunt împinși să își asume în mod real apărarea propriului continent. În fața unei Rusii tot mai agresive și a unei Americi tot mai puțin dispuse să suporte singură costul securității europene, NATO este forțată să se reinventeze - iar Europa să decidă dacă vrea să fie o putere militară credibilă sau doar o dependență strategică permanentă, scrie Le Figaro
Fără a lua fiecare declarație a lui Donald Trump drept literă de lege, militarii americani și europeni din cadrul NATO își continuă planificările și se adaptează. Cu hotărâre, Statele Unite își impun noua viziune asupra Alianței: forțele americane păstrează în continuare un rol esențial, însă responsabilitatea apărării continentului trebuie să revină din ce în ce mai mult statelor europene.
În limbaj diplomatic, se spune că Alianța trebuie să se „europenizeze”. În limbaj militar, asta înseamnă că strategia trebuie să evolueze, la fel ca exercițiile de pregătire. La patru ani de la începutul războiului din Ucraina și în timp ce Statele Unite sunt tot mai absorbite de crizele din Orientul Mijlociu, europenii sunt obligați să ia în calcul o nouă manieră de a descuraja Rusia să atace continentul în anii următori, ținând cont de noua ecuație globală de securitate a Washingtonului.
Exercițiile „Defender” lasă loc noii serii „Sword”
Exercițiile aliate „Defender” vor face astfel loc unei noi serii, denumite „Sword”. Schimbarea de nume reflectă, potrivit comandamentului american pentru Europa, „o schimbare de orientare”: de la desfășurarea de forțe din Statele Unite către Europa, la utilizarea directă a forțelor deja prezente pe teatrul de operațiuni.
Pe scurt, nu mai este vorba despre logistica transatlantică menită să sprijine aliații europeni, ci despre capacitatea de a susține un front ipotetic direct pe continent.
Aceste exerciții vor trebui să „valideze planurile regionale” ale NATO, dar și să dezvolte „Inițiativa de descurajare a flancului estic” (EFDI). Exercițiul Sword 26 va începe în aprilie, în Marele Nord, în statele baltice și în Polonia.
Rezultatele acestor exerciții, la fel ca incertitudinea politică generată de amenințările repetate ale lui Donald Trump la adresa relației transatlantice, riscă să impună o reevaluare profundă a planurilor de apărare ale NATO, concepute tocmai pentru a descuraja o eventuală agresiune rusă asupra Europei.
„Un sistem de senzori și mijloace de lovire”
„Planurile de apărare sunt revizuite în mod regulat”, temperează o diplomat european. Totuși, nu într-atât încât să fie răsturnate de la un an la altul.
Planurile de apărare ale NATO sunt rezultatul unui proces de planificare de durată. Ele au fost revizuite în 2023 și sunt structurate pe planuri regionale și scenarii ipotetice. Strategia de dinaintea războiului din 2022 — care presupunea recucerirea unui teritoriu ocupat în urma unei incursiuni rusești — nu mai este de actualitate. Obiectivul europenilor este acum să reziste din prima zi.
„Dacă americanii ar decide altceva, ei au spus întotdeauna că își vor consulta aliații”, adaugă diplomata. Deocamdată, Washingtonul nu a anunțat nimic oficial.
Inițiativa EFDI este susținută de Statul Major american de mai bine de un an.
„Generalul Donahue (comandantul forțelor terestre americane în Europa) a pus pe masă ideea că ar trebui construit, de-a lungul frontierei estice a Europei, un sistem de senzori și mijloace de lovire”, explică o sursă militară franceză.
„Ar fi vorba despre senzori de informații, capacități de apărare sol-aer și mijloace de lovire în profunzime. Acestea ar permite menținerea permanentă a superiorității aeriene și executarea de lovituri în adâncime, cu utilizarea minimă a trupelor umane, deci în principal prin sisteme automate”, continuă aceeași sursă.
NATO și-a încurajat membrii să vină cu soluții tehnice. Iar industria americană de apărare este deja pregătită să profite.
Europenii nu au încă aceste capabilități
Problema este că europenii duc lipsă tocmai de cele mai multe dintre aceste capabilități.
„Legătura cu planurile regionale ale NATO nu este încă pe deplin clară”, mai spune sursa militară. „De altfel, reacția țărilor Alianței la propunerea acestui concept este destul de variabilă. Unele state sunt mai convinse decât altele.”
Germania și Finlanda s-ar număra, de exemplu, printre susținători.
Aici e realitatea pe care mulți europeni încă refuză să o privească în față: Europa a vorbit ani la rând despre autonomie strategică, dar fără să plătească prețul real al acesteia. Acum nota de plată vine, și vine repede.
Washingtonul are în continuare nevoie de europeni
Indiferent de declarațiile de moment ale lui Donald Trump, care își amenință frecvent „aliații”, ipoteza unei retrageri americane din NATO nu este nici discutată, nici măcar evocată în mod serios.
Din punct de vedere juridic, președintele american nici măcar nu ar putea lua singur o asemenea decizie. Pentru supravegherea Oceanului Atlantic sau pentru utilizarea bazelor sale din Europa ca puncte de sprijin către Orientul Mijlociu, Washingtonul are în continuare nevoie de europeni.
Totuși, schimbarea priorităților americane alimentează percepția unei implicări viitoare mai reduse: numărul trupelor desfășurate ar putea fi limitat, iar resursele de care ar putea beneficia armatele europene — inclusiv munițiile — nu vor fi nelimitate.
La toate acestea se adaugă și factorul de impredictibilitate reprezentat de Donald Trump.
Planurile NATO sunt ambițioase, dar realitatea e mai slabă
Mai sunt planurile de apărare ale NATO adaptate realității?
„Ștacheta a fost pusă foarte sus încă de la început”, recunoaște o sursă militară, fără o corelare exactă cu capacitățile reale de care dispun armatele europene.
La viitorul summit al Alianței, care va avea loc la începutul lunii iulie la Ankara, în Turcia, este prevăzută o revizuire a capacităților militare ale celor 32 de aliați. Iar concluzia se anunță dură.
„Problema planurilor NATO este un subiect pe care nu ne putem permite să îl ignorăm”, declara la mijlocul lunii martie Guillaume Ollagnier, directorul pentru strategie și relații internaționale din cadrul Ministerului francez al Forțelor Armate, în timpul Forumului de la Paris pentru Apărare (PDSF).
„Este în interesul nostru ca Statele Unite să rămână angajate în apărarea Europei, dar, în același timp, trebuie să fim pregătiți să generăm forțe pe care americanii ne spun deja că s-ar putea să nu ni le mai poată pune la dispoziție mâine în aceeași măsură ca astăzi”, a completat, în cadrul aceleiași discuții, Marcin Kazmierski, directorul Departamentului pentru Politică de Securitate Internațională din Ministerul polonez al Apărării.
Europa este percepută ca slabă — iar asta e problema centrală
„Pe bună dreptate sau nu, adversarii noștri potențiali ne percep ca slabi în Europa”, a avertizat Guillaume Ollagnier.
Iar asta este miza reală. Nu doar câte tancuri ai pe hârtie. Nu doar câte batalioane promiți la summituri. Ci dacă adversarul crede că vei lupta și că poți rezista.
În fața unei posibile retrageri parțiale sau a unui dezinteres american, Alianța trebuie să se reinventeze dacă vrea să fie pregătită să absoarbă un șoc militar major.
Urgența este cu atât mai mare cu cât riscul crește.
„Am putea fi confruntați cu un conflict regional în doi ani și cu un război de amploare în Europa în cinci ani, în două condiții”, a avertizat Tobias Elling Rehfeld, director politic în cadrul Ministerului danez al Apărării, la aceeași reuniune. „Dacă Statele Unite se țin la distanță și dacă, în același timp, noi nu suntem pregătiți.”
Guillaume Ollagnier a nuanțat: „Adevărata întrebare este cum ne percep adversarii noștri potențiali. Pe bună dreptate sau nu, ei ne percep ca slabi în Europa. Și, din păcate, onestitatea ne obligă să spunem că evoluțiile de fond ale relației transatlantice și anumite convulsii ale acesteia pot contribui la această impresie.”
În fața acestei percepții, realitatea forțelor — ascunsă în planuri secrete și documente militare — nu oferă nicio protecție.
