Teheranul a trimis Washingtonului un răspuns în 10 puncte privind încheierea războiului, însă semnalele venite de la Casa Albă arată că un acord este încă departe. Donald Trump avertizează că, în lipsa unei înțelegeri până marți seară, va ordona lovituri devastatoare asupra infrastructurii civile iraniene, scrie Axios
Iranul a transmis un răspuns oficial în 10 puncte la propunerile discutate cu Statele Unite pentru încheierea războiului, potrivit unor oficiali americani și agenției iraniene de stat IRNA. Deși documentul este considerat de partea americană un pas semnificativ, tonul de la Washington rămâne dur, iar șansele unui acord înainte de expirarea ultimatumului fixat de Donald Trump par, în acest moment, limitate.
Președintele american a stabilit drept termen-limită marți, ora 20:00 ET, avertizând că, dacă până atunci nu va fi obținut un acord, Statele Unite vor lansa lovituri masive asupra infrastructurii civile iraniene. În replică, Iranul a transmis că ar putea riposta vizând instalațiile energetice și de apă din statele din Golf.
Un oficial american care a avut acces la răspunsul iranian l-a descris drept „maximalist” — un termen care sugerează că Teheranul a ridicat miza și a formulat cereri ample, dificil de acceptat integral de Washington.
Washingtonul consideră răspunsul Iranului insuficient
Donald Trump a confirmat luni, în fața presei, că a primit mesajul Teheranului și a admis că acesta reprezintă un pas important, însă a precizat imediat că nu este suficient pentru a evita escaladarea.
„Au făcut o propunere semnificativă. Nu este suficient de bună, dar au făcut un pas foarte important. Vom vedea ce se întâmplă”, a declarat președintele american.
Într-un alt pasaj, Trump a transmis un avertisment fără echivoc:
„Dacă nu încheie un acord, nu vor mai avea poduri și nici centrale electrice.”
Președintele american a adăugat că este „foarte puțin probabil” să prelungească din nou ultimatumul și a insistat că Iranul a avut deja șansa de a evita acest deznodământ.
„Le-am dat o șansă, iar ei nu au profitat de ea.”
Retorica de la Casa Albă rămâne, astfel, una de presiune maximă, în care diplomația este menținută formal deschisă, dar sub amenințarea explicită a distrugerii infrastructurii critice a Iranului.
Un acord în două etape, încă fragil
Negocierile în desfășurare între Statele Unite, Iran și un grup de mediatori regionali se concentrează, potrivit surselor implicate, asupra unui acord în două faze.
Prima etapă ar presupune o încetare a focului de 45 de zile, perioadă în care părțile ar urma să continue discuțiile pentru o soluție mai amplă. A doua etapă ar consta într-un acord complet de încheiere a războiului.
Una dintre sursele apropiate negocierilor a precizat că această perioadă de 45 de zile ar putea fi prelungită, dacă ar fi nevoie de mai mult timp pentru finalizarea tratativelor.
Pe hârtie, schema pare rațională. În realitate, tocmai aici se află nodul problemei: Iranul nu mai vrea o simplă pauză de foc, ci garanții că orice armistițiu va conduce efectiv la încetarea definitivă a ostilităților. Cu alte cuvinte, Teheranul încearcă să evite scenariul în care ar accepta un respiro temporar doar pentru ca războiul să fie reluat ulterior, în condiții și mai defavorabile.
Teheranul cere nu doar armistițiu, ci sfârșitul războiului
Potrivit agenției IRNA, răspunsul iranian a fost discutat la nivel intern timp de două săptămâni și a fost transmis luni prin intermediul mediatorilor pakistanezi.
Mesajul central al Teheranului este limpede: Iranul nu acceptă doar o suspendare temporară a luptelor, ci cere un sfârșit permanent al războiului.
Surse care cunosc dosarul afirmă că acesta este, în prezent, principalul punct de blocaj al negocierilor. Mediatorii lucrează la diferite formule juridice și politice care să ofere Iranului garanții că o încetare a focului nu va fi doar un intermezzo tactic.
Dar răspunsul Teheranului merge mai departe. Potrivit IRNA, iranienii cer ca oprirea războiului împotriva Iranului să fie însoțită și de încetarea ostilităților în alte puncte ale regiunii, în special în Liban, unde Israelul desfășoară operațiuni militare.
Această cerere este esențială pentru a înțelege strategia iraniană: Teheranul nu mai tratează conflictul ca pe o criză strict bilaterală cu Washingtonul, ci ca pe o confruntare regională în care vrea să obțină garanții de securitate extinse.
Strâmtoarea Hormuz, reconstrucția și sancțiunile: miza reală a negocierii
Documentul transmis de Iran include și o serie de revendicări concrete, care arată că Teheranul încearcă să transforme actuala negociere militară într-o renegociere strategică mai largă a raportului cu Occidentul.
Printre cererile formulate de partea iraniană se numără:
-
instituirea unui protocol pentru trecerea în siguranță prin Strâmtoarea Hormuz;
-
compensații pentru reconstrucție;
-
ridicarea sancțiunilor impuse de Statele Unite și de comunitatea internațională.
Aceste puncte nu sunt detalii tehnice. Ele reprezintă, în realitate, prețul politic pe care Iranul încearcă să-l obțină în schimbul unei detensionări.
Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai sensibile artere maritime ale lumii, prin care tranzitează o parte esențială a exporturilor energetice globale. Cererea unui „protocol de trecere sigură” arată că Iranul vrea nu doar să evite noi confruntări, ci și să-și recâștige spațiu strategic de manevră într-un punct vital pentru economia mondială.
În același timp, cererile privind reconstrucția și sancțiunile arată limpede că Teheranul nu negociază doar încetarea focului, ci și condițiile de supraviețuire economică a regimului după război.
Trump amestecă logica militară cu instinctul electoral
În stilul său caracteristic, Donald Trump a combinat luni amenințarea militară cu mesajul politic adresat electoratului american.
El a afirmat că ar fi putut merge și mai departe pentru a „păstra petrolul și a face foarte mulți bani”, dar a susținut că o asemenea decizie nu ar fi fost acceptată de publicul american.
„Americanii vor să ne vadă câștigând și întorcându-ne acasă.”
Această formulare este revelatoare. Trump încearcă să mențină simultan două poziții care, în mod normal, se bat cap în cap: pe de o parte, promite forță totală și pedeapsă exemplară; pe de altă parte, se prezintă drept liderul care nu vrea un nou război fără sfârșit în Orientul Mijlociu.
Problema este că aceste două linii nu pot coexista la nesfârșit. Dacă atacurile asupra infrastructurii iraniene vor fi ordonate, conflictul riscă să intre într-o spirală care nu mai poate fi controlată prin sloganuri de campanie.
Netanyahu presează împotriva unui armistițiu
În culisele negocierilor, Israelul încearcă să influențeze direct decizia Washingtonului.
Potrivit unui oficial israelian citat de Axios, premierul Benjamin Netanyahu i-a transmis duminică lui Trump îngrijorările sale privind posibilitatea unui acord de încetare a focului cu Iranul.
Oficialul israelian a afirmat că Netanyahu l-a sunat pe președintele american pentru a-l felicita în legătură cu salvarea membrului echipajului F-15 în Iran, iar convorbirea a fost descrisă drept „caldă și pozitivă”.
Totuși, dincolo de tonul cordial, mesajul politic a fost clar: Israelul privește cu suspiciune orice formulă de armistițiu care ar putea permite Iranului să iasă din confruntare fără o capitulare strategică reală.
Potrivit aceleiași surse, Trump i-ar fi spus lui Netanyahu că un acord este posibil doar dacă Iranul acceptă cerințele-cheie ale Washingtonului, în special:
-
predarea întregii cantități de uraniu îmbogățit;
-
angajamentul ferm de a nu relua îmbogățirea în viitor.
Aceasta rămâne, în fond, linia roșie americană: nu doar oprirea războiului, ci dezarmarea nucleară efectivă a Iranului.
Fereastra diplomatică se închide rapid
Casa Albă nu a răspuns imediat solicitărilor de comentariu privind conținutul negocierilor, însă ceea ce se conturează este limpede: există încă o fereastră diplomatică, dar ea se închide rapid.
Iranul încearcă să obțină nu doar o pauză, ci o resetare strategică a întregului conflict. Trump, în schimb, vrea un acord care să poată fi prezentat ca o victorie totală — rapidă, clară și fără ambiguități.
Aici se află adevărata problemă: cele două tabere nu negociază doar termeni tehnici, ci două definiții incompatibile ale victoriei.
Iar când fiecare parte intră la masă convinsă că poate dicta condițiile finale, diplomația devine adesea doar anticamera unei noi faze a războiului.
