N-ai plătit o amendă, nu te urci în avion. O româncă a pățit-o pe aeroportul din Munchen

19 Aug 2015
N-ai plătit o amendă, nu te urci în avion. O româncă a pățit-o pe aeroportul din Munchen
În fiecare zi poliția de pe aeroportul din Munchen dispune reținerea mai multor persoane care au încălcat legea. Polițiștii nici nu se mai miră că atâția oameni cad în plasa lor, crezând că pot fenta cel mai securizat punct de părăsire a unei țări. 

Doar în cursul zilei de vineri, 14 august, au fost reținute șase persoane, una dintre acestea fiind un cetățean român care încerca să ajungă la Sibiu.

Conform cotidianului munchenez Abendzeitung, o femeie de 30 de ani din România a fost reținută de poliția de pe aeroportul din Munchen. Ea fusese condamnată de Tribunalul Albstadt la o amendă de 1.200 de euro sau 60 de zile de închisoare cu executare pentru furt.

Fiindcă nu a achitat amenda în termenul legal, Procutatura Hechingen a emis în luna mai un mandat de arestare pe numele ei. Nu a avut suficienți bani să plătească amenda pe loc, astfel că a fost reținută.

Ea a avut noroc cu avocatul ei, care a reușit să ajungă în regim de urgență și să îi convingă la fața locului pe polițiști că, deși femeia a achitat doar 400 de euro din amendă, el garantează că ulterior ea va plăti toată suma. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră