Mormântul lui Iisus, redeschis după o restaurare de 4 milioane de dolari

21 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Mormântul lui Iisus, redeschis după o restaurare de 4 milioane de dolari

Mormântul lui Iisus, proaspăt restaurat, va fi redeschis miercuri, printr-o ceremonie publică care va avea loc la Biserica Sfântului Mormânt din Iersusalimul vechi, relatează theguardian.com.

O echipă de restauratori şi oameni de ştiinţă greci au încheiat proiectul de renovare care a durat nouă luni, acesta concentrându-se pe o mică structură, aflată deasupra camerei mormântului, numită Edicula (foto). Lucrările au costat 4 milioane de dolari, banii provenind din contribuțiile celor șase confesiuni care împart custodia bisericii, regele Abdullah al Iordaniei, Autoritatea Palestiniană, și Mica Ertegun, văduva co-fondatorlui Atlantic Records, Ahmet Ertegun, care a dat 1,3 milioane de dolari.

“Dacă nu se intervenea acum, exista riscul unei prăbuşiri”, a declarat Bonnie Burnham, de la Fundaţia World Monuments, care a supervizat proiectul de restaurare.  “Este o transformare completă a monumentului”, a adăugat aceasta.

Restaurarea a fost realizată de o echipă formată din 50 de experţi de la Universitatea Naţională Tehnică din Atena, care, anterior, a realizat lucrări de refacere la Acropole şi Hagia Sofia din Istanbul. Lucrările de conservare s-au desfăşurat mai ales noaptea pentru a permite pelerinilor accesul la mormânt.

În octombrie anul trecut, placa de marmura care acoperă mormântul a fost ridicată pentru prima dată, după mai mult de două secole, permițând restauratorilor să examineze patul de piatră sau "patul de înmormântare" pe care se crede că s-a odihnit trupul lui Isus. Pentru a permite pelerinilor să vadă puţin din această piatră, a fost tăiată o mică fereastră în placa de marmură.

De asemenea, echipa a reparat şi a stabilizat mormântul cu stâlpi de titan şi mortar şi l-a curăţat de depunerile de ceară şi excremente de porumbei. În activitatea de restaurare s-au folosit radarul, scannere cu laser şi drone. 

Ceremonia de miercuri va marca încheierea restaurării Mormântului Sfânt, în prezenţa Patriarhului Bartolomeu I, liderul mondial al creştinilor ortodocşi, precum şi un reprezentat al Papei Francisc.  

Biserica Mormântului Sfânt se află în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului, locul unde a avut loc răstignirea, îngroparea și învierea lui Iisus, şi reprezintă o atracţie foarte mare pentru pelerini și turiști din întreaga lume.

Alte stiri din Externe

Ultima oră