Melania Trump va conduce luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, devenind prima soție a unui șef de stat în exercițiu care prezidează o astfel de ședință. Evenimentul are loc în contextul în care Statele Unite dețin președinția rotativă a Consiliului și promovează pe agenda internațională tema educației, tehnologiei și păcii, scrie Le Figaro
Melania Trump va intra luni în istorie prezidând o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, în contextul în care Statele Unite asigură președinția rotativă a Consiliului și pun accent pe educație, tehnologie și pacea în lume.
Melania Trump va prezida luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, o premieră pentru o primă doamnă, au anunțat serviciile sale. „Prima doamnă Melania Trump va intra în istorie la ONU, ținând ciocănelul în timp ce Statele Unite asigură președinția Consiliului de Securitate, pentru a sublinia importanța educației în promovarea toleranței și păcii în lume”, se arată în comunicat.
Reuniunea dedicată educației, tehnologiei și păcii, programată luni la ora 15.00 (21.00, ora României), va marca „prima dată când o primă doamnă în exercițiu prezidează o ședință a Consiliului de Securitate”, se mai precizează în document. „Nimeni nu este mai preocupat de protejarea tineretului american decât fantastica noastră primă doamnă, care este acum și o vedetă de cinema”, declara marți președintele Donald Trump, în discursul privind Starea Uniunii.
ONU „are un mare potențial”
Afirmația face trimitere la documentarul „Melania”, produs de Amazon-MGM și lansat în cinematografe la sfârșitul lunii ianuarie, care urmărește cele douăzeci de zile ale primei doamne înainte de învestirea soțului său, în 2025.
Vizita Melaniei Trump „este un semn al importanței pe care Statele Unite o acordă Consiliului de Securitate și temei educației”, a declarat joi Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU. Acesta a precizat că, potrivit arhivelor organizației, este pentru prima dată când soția sau soțul unui președinte ori al unei președinte în exercițiu prezidează o astfel de reuniune.
Declarațiile vin în contextul în care unii observatori apreciază că „Consiliul pentru Pace” creat de Donald Trump încearcă să ocolească Consiliul de Securitate al ONU, iar administrația Trump a adoptat frecvent o poziție critică față de Națiunile Unite în ansamblu. La prima reuniune a „Consiliului pentru Pace”, organizată săptămâna trecută, președintele american a reiterat că ONU „are un mare potențial”, dar „nu l-a realizat niciodată”.
De la revenirea la Casa Albă, Statele Unite s-au retras din mai multe agenții importante ale ONU, precum Organizația Mondială a Sănătății, și nu viraseră nimic în 2025 la bugetul general al ONU, deși sunt, în principiu, principalul contributor. Cu toate acestea, în contextul lansării unui proiect de reformă a instituției, aflată în pragul paraliziei, americanii au plătit în urmă cu câteva zile 160 de milioane de dolari din restanțele de peste 2 miliarde de dolari la bugetul general, la care se adaugă aproximativ 2 miliarde de dolari restanțe la bugetul operațiunilor de menținere a păcii.



