Martin Schultz: Imigranţii români şi bulgari, folosiţi ca ţapi ispăşitori în dezbaterile din Marea Britanie privind UE

19 Iun 2015
Martin Schultz: Imigranţii români şi bulgari, folosiţi ca ţapi ispăşitori în dezbaterile din Marea Britanie privind UE
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, a declarat astăzi la Londra, că dezbaterile din Marea Britanie privind Europa sunt alimentate de minciuni pline de ură, resentimente naţionaliste şi folosesc imigranţii români şi bulgari ca ţapi ispăşitori, scrie The Guardian.

Martin Schultz a făcut aceste remarci într-un discurs ţinut la Londra după convorbirile cu premierul britanic David Cameron care a promis să renegocieze relaţiile Marii Britanii cu UE înainte de a organiza referendumul privind rămânerea sau nu în Uniune, programat la sfîrşitul lui 2017.

Premierul britanic a făcut din restricţionarea accesului migranţilor UE la ajutoare sociale o componentă-cheie a acestui efort de renegociere.

De altfel, în criticile sale, Schultz nu l-a nominalizat pe Cameron, comentariile sale fiind suscceptibile a fi o mustrare jignitoare la adresa liderului britanic.

“Sunt încercări în ale unor oameni din Europa şi de asemenea ale unor state de a crea noi bariere între ţări”, a spus Schulz . El a dat exemplu agitarea ideii ce creează panică despre așa-numitele beneficii ale turiştilor din România și Bulgaria care doresc să jefuiască sistemele sociale ale țărilor gazdă.

“S-au spus minciuni. Ceea ce mă întristează şi mă înfurie în toată această dezbatere este surdina resentimentelor naţionale. Ura se împrăştie. Oamenii sunt folosiţi pe post de ţapi ispăşitori”, a mai spus Schultz. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră