UPDATE: Marocanul care a deschis focul în trenul Amsterdam-Paris, bătut până la inconştienţă de trei americani (VIDEO)

22 Aug 2015
UPDATE: Marocanul care a deschis focul în trenul Amsterdam-Paris, bătut până la inconştienţă de trei americani (VIDEO)
Un bărbat înarmat care a deschis focul asupra unui tren de mare viteză pe ruta Amsterdam-Paris a fost bătut până la inconştienţă de trei americani, scrie scotsman.com.

Doi dintre ei erau soldați, iar unul a fost dus la spital cu leziuni grave, în timp ce un alt pasager din tren a fost rănit în gât. Anthony Sadler, un student la Universitatea de Stat din California, a declarat pentru Associated Press că cei doi tovarăși de călătorie au fost în armată.

El a spus c[ americanul rănit este Spencer Stone din Sacramento, iar celălalt Alek Skarlatos din Roseburg, Oregon.

"Am auzit un foc de armă și zgomot de sticlă spartă în spatele nostru, și am văzut un angajat din tren trecând în fugă pe lângă noi, pe culoar", a spus Sadler. El a mai spus că bărbatul a intrat în vagon cu o pușcă automată.

"Cum el se pregătea să tragă, Alek a strigat: <Spencer, du-te!>Și Spencer a luat-o la fugă pe culoar", a povestit Sadler.

Spencer a avut primul contact cu atacatorul, iar Alek l-a dezarmat. Atunci, atacatorul a scos un cutter şi l-a tăiat pe Spencer de câteva ori. "Și noi trei l-am bătut până când l-am lăsat inconștient. Atacatorul nu a scos un cuvânt", a mai spus Sadler.

Președintele Barack Obama a declarat că acțiunile eroice ale americanilor ar fi impiedicat o tragedie mult mai mare. Suspectul este un marocan în vârstă de 26 de ani. Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a declarat la Arras, unde este deţinut suspectul, că se ia în calcul posibilitatea unui atac terorist şi, ca atare, cazul va fi tratat cu deosebită atenţie.

El a mai spus că americanii "au fost deosebit de curajoşi într-o situație foarte dificilă " și "dacă nu şi-ar fi păstrat sîngele rece ar fi avut loc o dramă teribilă".

Citiţi mai multe ştiri din Externe!



Alte stiri din Externe

Ultima oră