Detalii șocante despre cum arăta Marilyn Monroe după ce a murit

12 Iun 2015
Detalii șocante despre cum arăta Marilyn Monroe după ce a murit
Allan Abbot, fost proprietar al unei firme de pompe funebre, a scris o carte în care povestește detalii despre funeraliile unor vedete. Un loc aparte îl ocupă Marilyn Monroe, Allan fiind cel care a pregătit de înmormântare trupul divei de la Hollywood, care a rămas în amintire ca una dintre cele mai frumoase femei din lume.

Daily Mail  scrie că Allan Abbot i-a văzut trupul la scurt timp după deces şi spune că frumoasa actriţă ajunsese de nerecunoscut. El a fost chemat de poliţişti să ridice trupul femeii, despre care i s-a spus că s-a sinucis luând o supradoză de Nembutal, un somnifer foarte puternic.

Bărbatul spune că deşi a cercetat alături de alţi angajaţi trupul vedetei şi a căutat urme de injecţie, nu a descoperit nicio înţepătură suspectă. El a remarcat însă alte detalii tulburătoare, care arată cum trăise Marilyn în ultimele ei zile de viaţă: actriţa nu fusese epilată de mai mult timp şi avea unghiile neîngrijite, o imagine foarte diferită de cea cu care erau obişnuiţi fanii ei.

„Când am dat deoparte cearşaful care îi acoperea trupul, nu ne-a venit să credem că era Marilyn Monroe”, scrie Allan în cartea lui.

„Părea să fie o femeie oarecare, îmbătrânită, care nu prea avea grijă de cum arată.”

Marilyn avea pe chip pete violete şi gâtul foarte umflat. În timp ce era spălată la casa de pompe funebre, experţii au observat că părul ei era extrem de fragil şi nevopsit de mult timp, pentru că erau vizibile rădăcinile firelor, mult mai închise la culoare.

Culoarea naturală a părului ei era şaten deschis, nu blond. Marilyn nu se mai epilase pe picioare de cel puţin o săptămână, nici nu-şi făcuse manichiura sau pedichiura. De asemenea, Allan a observat că actriţa nu purta chiloţi, în schimb avea în sutien sâni falşi.

Alte stiri din Externe

Ultima oră