Un incident armat fără precedent a avut loc în raionul Dniprovskîi din estul capitalei Ucrainei, unde cadre ale Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și ale Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării (HUR/GUR) s-au angajat într-un schimb de focuri soldat cu morți, răniți și rețineri, scrie Le Monde. În timp ce autoritățile municipale au izolat zona și au deviat transportul public sub acoperirea unei „operațiuni speciale de poliție”, ancheta preliminară și sursele din cadrul serviciilor secrete conturează o imagine complexă, care variază de la percheziții într-un dosar de terorism și răpirea unui comandant paramilitar, până la o posibilă răfuială pentru controlul rețelelor de call-center-uri frauduloase, conform Strana
Miercuri dimineață, poliția din Kiev a blocat complet traficul pe strada Iuri Șumskîi din raionul Dniprovskîi. La fața locului, forțele de ordine au instalat benzi de siguranță, au restricționat circulația autovehiculelor în ambele sensuri și au redirecționat pietonii de pe trotuare, potrivit Le monde
Potrivit publicației Ukraiinska Pravda, ai cărei reporteri se află la fața locului, blocarea străzii survine în urma unei confruntări între Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării (GUR /HUR). Întrebate la fața locului, forțele de poliție din Kiev au declarat pentru această publicație că este în desfășurare o „operațiune specială de poliție”, fără a oferi alte detalii.
Conform unui comunicat al SBU publicat la ora 11:00, schimbul de focuri dintre serviciile ucrainene din estul capitalei a avut loc în contextul unui atac terorist pregătit de serviciile secrete ruse. Atacul, pe care SBU a anunțat că l-a zădărnicit cu câteva ore mai devreme, îl viza pe un lider al „opoziției politice și mișcării naționale ruse” venit în Ucraina pentru festivitățile Zilei Independenței.
Potrivit surselor publicației Strana din cadrul serviciilor speciale ucrainene, incidentul a escaladat în mai multe etape. Persoane necunoscute l-ar fi adus pe strada Șumskîi pe Stepan Kaplunov, adjunctul comandantului pentru operațiuni de luptă din cadrul Corpului Voluntarilor Ruși (RDK) – unitate subordonată HUR –, raportat ca fiind răpit pe 1 septembrie din curtea blocului său.
Trupele speciale ale HUR au intervenit la fața locului pentru a-i reține pe răpitori, însă s-a dovedit că aceștia erau, de fapt, luptători din cadrul trupelor speciale ale SBU. Inițial, comandanții celor două structuri sosiseră la fața locului, își dăduseră mâna și puseseră capăt tensiunilor. Cu toate acestea, ulterior au sosit alte echipaje ale SBU care au început să-i rețină pe angajații HUR, declanșând un al doilea schimb de focuri.
Procuratura și canalele de informare locale raportează că trei angajați ai HURau fost afectați direct de schimbul de focuri: un luptător a fost ucis, iar alți doi au fost răniți. La fața locului au sosit anchetatorii Biroului de Stat de Investigații (DBR).
Versiunea oficială a SBU: Atentat rusesc zădărnicit și percheziții
Răspunzând evenimentelor, SBU a emis un comunicat oficial la ora 11:00, susținând că schimbul de focuri din estul capitalei a izbucnit în timpul unei percheziții efectuate într-un dosar extrem de sensibil: zădărnicirea unui atac terorist orchestrat de serviciile secrete ruse (FSB). Atentatul îl viza pe un lider al „opoziției politice și mișcării naționale ruse”, sosit la Kiev pentru festivitățile dedicate Zilei Independenței.
SBU a precizat că echipa sa de anchetatori a fost atacată în momentul desfășurării percheziției. Ofițerii SBU au făcut uz de armamentul din dotare pentru a respinge atacul, rănindu-i pe unii dintre agresori, care au fost ulterior imobilizați și reținuți. În urma verificărilor de identitate, SBU a constatat că persoanele arestate aparțineau uneia dintre unitățile Forțelor de Apărare ale Ucrainei, aflată în subordinea HUR.
„Toate circumstanțele incidentului, rolul fiecărui participant și încadrarea juridică definitivă a acțiunilor acestora sunt în curs de investigare”, au adăugat reprezentanții SBU.
Ipoteză alternativă: Răfuială pentru protecția call-center-urilor frauduloase
Pe lângă versiunea oficială a perchezițiilor antiteroriste, surse din cadrul serviciilor de securitate ucrainene au avansat o altă ipoteză privind motivul din spatele reținerii lui Kaplunov și a confruntării violente. S-a sugerat că incidentul ar putea fi rezultatul unor răfuieli interne între structurile de drept pentru controlul și protecția („mufarea” sau kryșevanie) așa-numitelor „oficii” – rețele de call-center-uri ilegale folosite pentru fraude financiare.
Această ipoteză survine pe fondul unui climat politic extrem de tensionat în jurul acestor structuri. Situația din jurul call-center-urilor frauduloase s-a intensificat semnificativ în ultima perioadă, președintele Volodîmîr Zelenski înaintând recent în Rada Supremă un proiect de lege de urgență pentru combaterea și eradicarea acestora.
Comunicare contradictorie între instituții
Relatia dintre cele două servicii speciale rămâne marcată de neconcordanțe. Anterior schimbului de focuri, SBU anunțase că a prevenit atacul terorist împotriva liderului opoziției ruse în cooperare cu GUR. Un comunicat similar fusese publicat și pe canalele oficiale ale GUR, însă mesajul a fost ulterior șters fără explicații.
În prezent, Biroul de Stat de Investigații (DBR) derulează cercetări pentru a stabili cu exactitate lanțul de comandă care a dus la deschiderea focului între două structuri de elită ale statului ucrainean chiar în mijlocul capitalei.
????????‼️???? POWER STRUGGLE
— Lord Bebo (@MyLordBebo) September 2, 2026
Two Ukrainian special services were seen in a power struggle that ended in a shootout.
The internal security service SBU, armed and in balaclavas, argued with the military intelligence service GRU. The confrontation ended with a shootout. So, the situation… pic.twitter.com/DNf5c5mJTk
In non-terrorist Kyiv, the clash between two security agencies continues: the non-terrorist HUR and the non-terrorist SBU.
— Anatolij Sharij (@anatoliisharii) September 2, 2026
There are already non-terrorist casualties; there are dead and wounded.
Shootouts are still continuing, and an entire district in the capital has been… pic.twitter.com/AJA3QxOuWT
A shootout is occurring in Kyiv between members of the SBU and GUR, reportedly after the SBU attemped to arrest intelligence officers of GUR.
— AMK Mapping ???????? (@AMK_Mapping_) September 1, 2026
The fighting is taking place at a high-rise building at 10 Yuriya Shums'koho Street in the Berezniaky District. pic.twitter.com/v1wg0fqzx9



