Kaja Kallas convoacă o reuniune „extraordinară” a miniștrilor de externe ai UE înaintea întâlnirii Trump-Putin pe tema Ucrainei

10 Aug 2025
Kaja Kallas convoacă o reuniune „extraordinară” a miniștrilor de externe ai UE înaintea întâlnirii Trump-Putin pe tema Ucrainei

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat organizarea, luni, a unei reuniuni „extraordinare” a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, în contextul apropierii întrevederii dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, programată pentru 15 august. Întâlnirea celor doi lideri, care va avea ca temă războiul din Ucraina, stârnește îngrijorări la Kiev privind posibilitatea unui acord între Washington și Moscova în detrimentul intereselor Ucrainei și ale securității europene, scrie Le Monde

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a anunțat convocarea, luni, a unei „reuniuni extraordinare” a miniștrilor de externe ai UE, în perspectiva întâlnirii dintre președintele american, Donald Trump, și cel rus, Vladimir Putin, privind războiul din Ucraina, programată pentru 15 august.

„Orice acord între Statele Unite și Rusia trebuie să includă Ucraina și UE, deoarece este o chestiune de securitate atât pentru Ucraina, cât și pentru întreaga Europă”, a subliniat Kaja Kallas într-un comunicat, înaintea întâlnirii Trump-Putin de vineri, care trezește temeri la Kiev cu privire la un posibil acord în detrimentul Ucrainei.

Reuniunea va avea loc online. „În timp ce lucrăm pentru o pace durabilă și dreaptă, dreptul internațional este clar: toate teritoriile ocupate temporar aparțin Ucrainei”, a declarat ea. De asemenea, a avertizat că niciun acord nu trebuie „să servească drept rampă de lansare pentru o nouă agresiune rusă împotriva Ucrainei, Alianței transatlantice și Europei”.

Alte stiri din Externe

Ultima oră